18 decembrie 20200 2532 Au fost aleși în poziții cheie. Trei primari din zona Fălticeni fac parte din noua structură de conducere ACOR Suceava (Asociația Comunelor din România), ce urmărește colaborarea și întrajutorarea reciprocă între administrațiile publice în domeniile economic, financiar, social, cultural și instituțional. În funcția de...
24 septembrie 20200 410 Satul românesc se modernizează. Infrastructura educațională din Comuna Rădășeni s-a înnoit pas cu pas, cu ajutorul investiților prin PNDL. Pe lista proiectelor în derulare se află și Școala Gimnazială „Ion Lovinescu”, cea mai importantă unitate de învățământ din localitate.Lucrările de reabilitare au ajuns...
17 septembrie 20200 424 Investițiile pentru sistemul de sănătate sunt prezente și în mediul rural. Comuna Rădășeni derulează un proiect în acest domeniu, ce va contribui la creșterea calității actului medic. Noul dispensar uman, finanțat prin PNDL prinde contur, după ce structura clădirii a fost finalizată.Unitatea medicală este...
28 iulie 20190 2251 S-au pregătit de festival și sărbătoare. Autoritățile comunei Rădășeni desfășoară duminică, 28 iulie, cea mai importantă manifestare artistică de peste an. Acesta este motivul pentru care festivalul folcloric „Hora Rădășenilor” reunește, și la ediția 2019, interpreți valoroși ai muzicii populare românești....
26 aprilie 20190 1208 Satul românesc face pași spre normalitate. Comuna Rădășeni derulează tot mai multe proiecte de investiții menite să ridice standardul actual de viață, fondurile fiind atrase prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Cel nou proiect vizează construirea unui dispensar medical.Unitatea medicală va fi ridicată...
29 septembrie 20180 393Investițiile în infrastructura școlară sunt investiții pentru prezent și viitor. După modernizarea Școlii Gimnaziale „Mihai Neculăiasa” din Lămășeni, autoritățile comunei Rădășeni au demarat un alt proiect pe capitolul educație. Cu fonduri de la bugetul local au fost demarate lucrări de amenajare ale primului teren...
26 septembrie 20180 2157Pași importanți pentru reabilitarea infrastructurii de drumuri. Comuna Rădășeni și-a înnoit treptat rețeaua pentru transportul rutier, iar procesul continuă în momentul de față. Două localități sunt incluse într-un program de investiții care vizează modernizarea mai multor tronsoane de drumuri comunale.Satele...
7 august 20180 711Vremea nefavorabilă le-a stricat planurile și proiectele autorităților. Mai multe localități au fost afectate de ploile torențiale ce au căzut zile în șir în lunile iunie și iulie, iar pagubele sunt pe măsură. De probleme nu au scăpat nici locuitorii și administrația Comunei Rădășeni.Adunate, după câteva zile...
18 iulie 20180 1807Oamenii valoroși primesc recunoaștere publică. Munca de o viață le este răsplătită prin cele mai înalte titluri oferite la nivel local. Comuna Rădășeni nu duce lipsă de persoane care s-au remarcat prin calități umane și profesionale deosebite.Anul acesta în galeria Cetățenilor de onoare au intrat trei cadre...
16 iunie 20180 937Satul românesc se modernizează. Febra înfăptuirii proiectelor de dezvoltare este vie în unele comunitățile de la țară, acolo unde este nevoie de investiții importante. Județul Suceava ocupă primul loc la atragerea de fonduri pe programele de dezvoltare locală, iar printre beneficiari se numără și comuna...
14 iunie 20180 908Sunt repere importante pentru comunitate. Ca aproape oriunde în țară, oamenii de vază ai satelor din comuna Rădășeni sunt recompensați pentru meritele lor cu distincții la fel de valoroase ca și ei. Nu mai puțin de patru plachete vor fi acordate vineri unor persoane care s-au dedicat spiritualității și...
11 mai 20180 2691Românii sărbătoresc cel mai important moment istoric în anul centenar. Manifestări dintre cele mai diverse marchează Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918, atunci când pentru prima dată toate provinciile locuite de români s-au unit în cadrul aceluiași stat național. Un eveniment deosebit, de înaltă încărcătură...
27 noiembrie 20170 1631Satul românesc nu duce lipsă de valori. Existența fiecărei comunități este marcată de prezența unor personalități sau consăteni deosebiți care sunt admirați și deopotrivă respectați. La Rădășeni, ca și în alte localități, oamenii speciali primesc titlul de „Cetățean de Onoare”, cea mai importantă distincție...
24 noiembrie 20170 3004Bucurie și speranță după zile de suferință și necaz. Preoteasa Maria Gavril a trecut prin clipe deosebit de dificile, greu de descris în cuvinte, după accidentul petrecut pe 14 octombrie. Atunci i-a pierdut pe cei mai dragi oameni din sufletul ei: preotul și soțul Petru, doi copii, Anastasia și Anisia, însă a câștigat...
15 noiembrie 20170 890Una dintre comunitățile rurale aflate în zona Fălticeni se înnoiește pas cu pas. Comuna Rădășeni are câteva obiective finalizate la capitolul infrastructură, educație și cultură, în timp ce altele sunt deja în derulare. Alte două noi proiecte urmează să fie implementate la nivelul localității, după ce primarul...
15 octombrie 20170 39966Tristețe nemărginită în satul Lămășeni. Moartea fulgerătoare a preotului Petru Gavril, care și-a pierdut viața în cumplitul accident de sâmbătă seara, a lăsat în gol imens în sufletele localnicilor. Oamenii s-au adunat ieri seară la biserica unde slujea preotul, în vârstă de 35 de ani, au aprins lumânări și s-au...
25 iulie 20170 51Oamenii speciali primesc distincții pe măsură. Doi ofițeri ai Forțelor Armate vor intra în cartea de aur a comunei Rădășeni, localitate care nu duce lipsă de personalități. Titlul de „Cetățean de Onoare” le va fi înmânat de către primarul Neculai Perju.Generalul de brigadă Ștefan Dimofte și colonelul Ion...
24 iunie 20170 37Banii europeni sunt esențiali pentru proiectele de dezvoltare în mediul rural și urban. Câțiva primari liberali din zona Fălticeni s-au deplasat săptămâna aceasta la Bruxelles, la invitația europarlamentarului Theodor Stolojan, tema centrală pe agenda întrunirii fiind accesarea fondurilor și înțelegerea mecanismelor...
6 aprilie 20170 3954De la nervi și disperare la bucurie și satisfacție. Localnicii din câteva sate aflate în apropiere de Fălticeni au fost nevoiți să suporte ani de zile praful, gropile și mai ales cheltuieli de reparații la mașină pentru că un drum județean a rămas la același stadiu ca în urmă cu mai bine de 50 de ani. Primarii...
18 februarie 20170 2004Stă bine nu doar la producția de mere ci și la capitolul construcții de locuințe particulare. Comuna Rădășeni s-a înnoit în ultimul deceniu cu câteva sute de clădiri care au dat o tentă modernă peisajului rural. Tinerii plecați în străinătate au investit bani frumoși în case ce țin pasul cu tendințele arhitectonice,...
7 noiembrie 20160 367Unul dintre obiectivele comunei Rădășeni este adus la standarde actuale. Cu ajutorul unui proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării s-a realizat reabilitarea Căminului Cultural, obiectiv care acum ”îmbracă” haine noi. Lucrările de modernizare, realizate de firma suceveană Dokido, au demarat anul trecut și s-au încheiat...
2 noiembrie 20160 1401Obiectivele se înnoiesc pas cu pas în comuna Rădășeni. Autoritățile locale au încheiat recent modernizarea Căminului Cutural, locul unde activitățile artistice se vor putea desfășura de acum în cele mai bune condiții. Recepția lucrării s-a făcut joia trecută în prezența constructorului și reprezentanților...
10 septembrie 20160 2281Modernizare și investiții sunt cuvintele de ordine în Rădășeni. Capitolul educație este unul prioritar pentru autoritățile locale care au pregătit mai multe proiecte pentru unitățile de învățământ din localitate. Elementul de noutate îl constituie construirea primei grădinițe cu program prelungit din...
22 august 20160 2452Asfaltul ajunge cu greu în unele comune sucevene. Au fost nevoie de 15 ani pentru ca un drum județean, de câțiva kilometri, să fie reabilitat. Șoseaua DJ 209 M ce străbate localitatea Rădășeni este reparat și modernizat integral.Gropi și denivelări se regăseau la tot pasul, drumul fiind un test al nervilor pentru...
25 martie 20160 1180Producția de energie verde a devenit o sursă sigură de venit și atrage în țara noastră tot mai mulți investitori. Speranțe s-au întrezărit încă de anul trecut și în comuna Rădășeni când firma germană WPD în asociere cu Deutsche Bank și-au arătat disponibilitatea alocării câtorva milioane de euro pentru primul...
12 august 20150 694Știu și de muncă dar și de voie bună. Locuitorii din Rădășeni vor petrece din nou momente plăcute împreună, cu ocazia unui eveniment așteptat cu interes. Chiar dacă este programată la sfârșitul verii calendaristice, ”Hora Rădășenilor” rămâne o manifestare binevenită care include momente festive, artistice și...
5 august 20150 169Omul gospodar nu-și face vara doar sanie. În Rădășeni sezonul estival este momentul perfect pentru ridicarea noului simbol al localității. Se lucrează de zor și se speră ca spre sfârșitul acestei luni să fie gata pentru montaj.Pentru că era veche și risca să se prăbușească la un vânt mai puternic, poarta din lemn ce...
7 februarie 20150 92Confortul termic contează. Plecând de la această idee, șeful administrației locale din Rădășeni și-a propus să aducă rețeaua de gaz metan în comună. Primarul Neculai Perju vrea să profite de faptul că țeava de gaz se află aproape de poarta de intrare din localitate.Ideea va fi susținută printr-un proiect finanțat...
3 ianuarie 20150 89Mai bine mai târziu decât niciodată. În timp ce alte localități le moștenesc de ani buni, la Rădășeni abia acum și-a găsit locul. Comuna vecină are de câteva zile prima Carte de Onoare.Considerat un obiect unicat, valoros în timp prin scopul său, nevoia acestuia este justificată de numărul personalităților...
Mai bine mai târziu decât niciodată. În timp ce alte localități le moștenesc de ani buni, la Rădășeni abia acum și-a găsit locul. Comuna vecină are de câteva zile prima Carte de Onoare.Considerat un obiect unicat, valoros în timp prin scopul său, nevoia acestuia este justificată de numărul personalităților...
31 decembrie 20140 75Noul an să vă găsească cu lumină și pace în suflet, mai puternici și mai prosperi, alături de cei care vă sunt dragi!La Mulți Ani!Neculai Perju,
Primarul Comunei Rădășeni
3 iulie 20140 443Mărul este averea lor și nu este de mirare că figurează ca simbol pe steagul comunei. Pomicultorii din Rădășeni sunt cunoscuți în țară pentru soiurile aromate, care ajung pe mesele multor români, și, se pare, aici pomicultura se așază pe un teren solid. Viitorul sună bine pentru cei preocupați să transforme munca...
14 iunie 20140 5415 iunie 2014 va fi o zi plină de momente artistice, dar și festive, în comuna Rădășeni. Unul dintre acestea este dedicat cunoscutei interprete Maria Tanasă. Motivul este unul cât se poate de important.Ea va primi în cadrul festivalului ”Hora Rădășenilor” titlul ”Cetățean de Onoare” al comunei Rădășeni.Deși...