Primarul Neculai Perju și vicepreședintele Vasile Tofan au inaugurat noul dispensar uman din comuna RădășeniRural

Primarul Neculai Perju și vicepreședintele Vasile Tofan au inaugurat noul dispensar uman din comuna Rădășeni

       Accesări: 5078

Toamna se numără investițiile. Cel mai nou obiectiv din Comuna Rădășeni este la un pas de darea în folosință, după ce autoritățile locale au încheiat toate procedurile necesare. Dispensarul uman completează lista celor 14 proiecte realizate în 10 de ani de administrație publică ai primarului Neculai Perju.

Obiectivul, realizat cu fonduri guvernamentale, îndeplinește cerințele actuale în materie de activitate medicală.

Amplasată între Centrul Cultural și Școala Gimnazială „Ion Lovinescu”, clădirea cu două nivele dispune de sistem cu eficiență termică ridicată, sistem de încălzire propriu și iluminat economic.

Noul dispensar va fi deschis luna viitoare

Inaugurarea oficială s-a desfășurat joi, 27 octombrie, în prezența mai multor invitați.

Mahanu Design

La eveniment au participat primarul Neculai Perju, viceprimarul Maricica Păun, vicepreședintele Vasile Tofan (CJ Suceava), consilieri locali, personalul medico-sanitar, angajați din administrația publică, profesori și alți localnici.

Preoții din comună, reuniți în sobor, au oficiat slujba de sfințire, după care au urmat discursuri privitoare la investiția finalizată și beneficiile acesteia.

Primarul Neculai Perju și vicepreședintele Tofan au tăiat panglica noului dispensar din comuna Rădășeni, consființind în acest sens inaugurarea obiectivului.

Noul dispensar uman va fi deschis la începutul lunii noiembrie, după ce Direcția de Sănătate Publică va emite avizele de funcționare.

Dispensar ultramodern cu aparatură de ultimă generație

Investițiile totale pentru amenajarea și dotarea obiectivului sanitar se ridică la 2 milioane de lei.

Fondurile au fost atrase printr-un proiect depus de autoritățile locale Programul Național de Dezvoltare Locală.

Actualul dispensarul uman din comuna Rădășeni funcționează la parterul unui bloc din localiatate, condițiile fiind improprii, iar spațiul insuficient.

Noul dispensar oferă condiții deosebite pentru cei doi doctori, Viorica Ionescu și Florin Tcaciuc, care profesează aici.

Clădirea include două cabinete pentru medicii de familie, dotate complet, sală de așteptare, sală pentru depozitarea medicamentelor.

La etaj este amenajată camera personalului sanitar.

Realizată după noile standarde medicale, clădirea este organizată astfel încât parterul deservește zona de servicii medicale pentru pacienți, iar etajul întâi este conceput ca zonă destinată activităților medicale din sfera internă. Este vorba despre amenajarea unor săli pentru depozitarea medicamentelor, tratament, deșeuri medicale, sterilizare și depozit de materiale sterile.

Imobilul mai dispune de sală de așteptare, vestiare și grupuri sanitare.

Vorbind despre proiect și investiție, primarul Neculai Perju a declarat că noul dispensar s-a materiliazat în urma unui efort comun și a demersurilor întreprinse pentru aprobarea finanțării.

Edilul localității a evidențiat și rolul consilierilor locali, de la ambele formațiuni politice, care au votat proiectul de hotărâre privind construirea acestui obiectiv important pentru satele Rădășeni, Lămășeni și Pocoleni.

ȘTIRI