Noua creșă din municipiul Fălticeni va fi finalizată înainte de Crăciun. Proiectul este realizat în proporție de 80%Local

Noua creșă din municipiul Fălticeni va fi finalizată înainte de Crăciun. Proiectul este realizat în proporție de 80%

       Accesări: 2470

Se lucrează la foc continuu. Noua creșă din Fălticeni este construită într-un ritm alert, pentru ca proiectul să fie predat la cheie înainte de Crăciun. Firma Simion Tehnoconstruct vrea să își atingă obiectivul propus, pe care l-a declarat în fața autorităților și finanțatorului.

Lucrările sunt, până acum, în grafic.

Începute în vara acestui an, pe data de 18 august, în prezența Ministrului Dezvoltării, activitățile din șantier s-au desfășurat cu mobilizări de forțe importante. 80 de muncitori lucrează zi și noapte la interiorul și exteriorul clădirii.

Autobetonierele continuă să sosească zilnic, în timp ce toate dotările pentru creșă au fost deja livrate, acestea fiind depozitate până la momentul începerii amenajării interioarelor.

Ce-a fost mai greu a trecut, însă acum este lupta cu timpul.

Proiectul valorează 11 milioane de lei și urma să fie implementat în decurs de 12 luni, termenul limită fiind august 2023.

Antreprenorul botoșănean este determinat să încheie investiția după doar patru luni, după cum afirma la momentul debutului lucrărilor, atunci când estima că acest lucru este posibil.

Creșa din municipiul Fălticeni este primul proiect de investiții implementat prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Prima creșă „verde” din România

Noua creșă din Fălticeni va fi prima creșă „verde” din România.

Construită după un proiect tip, clădirea se va remarca prin eficiență energetică sporită, dotării, spații mari, dar și sisteme utilizate pentru prima dată în infrastructura ante-preșcolară și școlară.

Unul dintre acestea este cel destinat filtrării aerului în încăperi. Creșa va beneficia de astfel de tehnologii ultra-moderne care vor aduce un plus de confort și siguranță copiilor.

Din același motiv, asigurarea unui grad maxim de confort termic, încăperile dispun de încălzire prin pardoseală.

Clădirea creșei se va încadra în rândul clădirilor pasive, caracterizate printr-un confort termic ridicat, calitate superioară a aerului interior și consum de energie foarte mic.

Investițiile se ridică la 11 milioane de lei, proiectul fiind finanțat de către CNI prin Ministerul Dezvoltării. Clădirea va dispune de șapte dormitoare, patru săli de joacă, bucătărie, cabinet medical, spălătorie, sistem televiziune circuit închis, sistem fotovoltaic și panouri solare.

Vor mai fi construite două terenuri de joacă, acces pietonal, zone verzi și un spațiu de parcare cu 11 locuri.

Noua creșă este prima unitate de acest gen construită în municipiul Fălticeni după mai bine de 30 de ani.

Cum arată noua creșă

Proiectul creșei pentru Fălticeni este primul de acest gen construit în România, dintr-o serie de peste 100, care vor fi amenajate în mediul urban și rural.

Creșa se încadrează la categoria medie, fiind destinată pentru 70-80 de copii.

Primele detalii privind aspectul creșelor moderne au fost date publicității de curând, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației care și-a prezentat proiectul într-un videoclip.

ȘTIRI