Tronsonul de Autostradă A7 Pașcani – Suceava va intra la etapa de licitație pentru lucrările de proiectare și execuțieActualitate

Tronsonul de Autostradă A7 Pașcani – Suceava va intra la etapa de licitație pentru lucrările de proiectare și execuție

       Accesări: 1078

Vești bune la început de săptămână. Tronsonul de autrostradă Pașcani-Suceava va intra cât de curând la etapa licitației. CNAIR a transmis astăzi, 15 iulie, la ANAP, pentru validare, și documentația pentru atribuirea contractului necesar proiectării și execuției Lotului 2 (28,97 km).

În urmă cu câteva săptămâni s-a dat startul pentru aceeași procedură și la Lotul 1 (33 km).

Anunțul oficial vine de la Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Contractul are o durată maximă de 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) și prevede inclusiv construcția unui pod și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, a unui drum de legătură (5,2 km) cu Aeroportul Internațional Suceava, dar și a trei noduri rutiere.

Două dintre acestea vor fi construite în zona Fălticeni, unul lângâ Liteni și altul lângă Dolhasca.

Un alt nod rutier va fi construit îm proximitatea Aeroportului Internațional Suceava care va asigura atât legătura cu aeroportul, cât și cu DN29.

Tot în cadrul acestui contract, vor fi construite două parcări de scurtă durată și două Spații de Servicii, în care vor fi montate 8 stații de încărcare pentru autoturismele electrice.

Contractul va fi lansat în licitație, după validarea documentației de atribuire, moment în care se va stabili și data limită pentru depunerea ofertelor.

Autostrada Pașcani – Suceava va avea 62 de kilometri și este penultimul tronson din cadrul Autostrăzii A7 denumită neoficial și Autostrada Moldovei.

ȘTIRI