Epitaf pentru „copilul răsfățat al Bucovinei”Religie

Epitaf pentru „copilul răsfățat al Bucovinei”

       Accesări: 1230

Iaca, cerul primăvăratic al Bucovinei iarăși s-a podidit în lacrimi. De dor și durere. De jale. De tulburare față de cele ce vor/pot veni. Norii, sfidând molima și imperativele, s-au adunat pentru a spăla chipul fireștii buneivoințe, a limpezi gândurile și simțămintele cele mai alese și a ostoi dorul de părintele ale cărui fierbinți rugi i-au străpuns în drumul lor către zenitul iubirii nețărmurite a Creatorului.

Bocește Bucovina întreagă așa cum nu l-a mai bocit decât pe cel ”care ne-a fost baci până la adânci bătrâneți” – Ștefan cel Mare și Sfânt: ”cui ne lași pe noi, Stăpâne?”

Amestecând stropi de ploaie cu stropi de lacrimi fiești și firești, stau cu mâinile întinse ca un cerșetor lăsat orfan pe marginea drumului mântuirii, așteptând marea milostivire a lui Dumnezeu față de un suflet ce ne-a luminat ca un stâlp de foc în Egiptul păcătos a vremurilor noastre timp de aproape trei decenii. Și asta chiar dacă amintirea morții e pururea înainte-mi, știind preabine că toți vom fi secerați de secera morții: unii când vom fi albi ca holdele coapte, iar alții smulși din tinerețea-le verde spre a nu se vătăma sau a nu vătăma pe ceilalți.

Ne-a lăsat ”tătuca”…! Suntem orfani de tată, goi de fapte bune, flămânzi de cuvinte duhovnicești, însetați de dorul de el, întemnițați în penitenciarul deșertăciunilor noastre cotidiene, ferecați în obezi de păcate și fărădelegi, bolnavi de dorul celui ce ne-a fost tată duhovnicesc, stareț și chip cuvios al monahismului, păstor al mioarelor cuvântătoare de pe gura noastră de Rai, stăpân al bunei-cuviințe și al dreptei-socoteli, apărător, trăitor și tutore al tradițiilor și valorilor culturale din nordul Moldovei Sfântului Ștefan.

Toate sunt în lume ca și cum nu ar fi; se arată puțin, pentru ca să piară și să se schimbe, și întreaga lumea seamănă cu un teatru ambulant, stradal, care înfățișează tot felul de scene, și ai căruia actori urmează unuia altuia și se schimbă neîncetat.

Sfârșitul pământeștii peregrinări a fericitului întru pomenire, a Înalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ne cheamă a aduce cea din urmă religioasă datorie asupra țărânei fericitului răposat. Pierderea acestui bărbat al Bisericii strămoșești este mare, întristarea noastră adâncă, plângerea cuviincioasă.

Cu adevărat, viața sa a fost un șir necurmat de fapte virtuoase, petrecerea sa modestă, înfrânată și sfântă; râvna sa înfocată, atât întru cele bisericești ale Pravosloviei, cât și pentru demnitatea și fericirea poporului său; iar mai presus de toate, stăruința în a îndemna la moralitate cu cuvântul și cu exemplul faptei, fiind un model de virtuți vrednice de urmat (pentru toți cei ce doresc a lăsa o amintire plăcută și un nume cinstit) după cum însuși marele Apostol zice: „aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.” (Evrei 13, 7)

Fericite sunt noroadele ai căror bărbați merită astfel de laudă. Ferice ție suflete îndumnezeit că slava lui Dumnezeu ai iubit mai mult decât slava acestei lumi, și atâtea altare I-ai înălțat Lui, întru care numele Lui se slăvește neîncetat, iar tu de slava cea nestricată și pururea fiitoare te-ai învrednicit! Suflet fericit! În ceruri cu slavă te-ai încununat, iar pe pământ pomenirea ta veșnică va fi.

Așa a făcut vlădica: ceea ce a fost în puterea sa a lucrat, ce n-a putut a dorit, pentru ce a dorit s-a rugat și s-a luptat cu bărbăție cu ”morile de vânt” ale societății noastre actuale. Cu cuvântul a învățat, cu fapta a dat pildă lăsând viața sa…; cu adevărat păstor bisericesc nenăimit, îngrijitor de biserici, de suflete și de învățătură, un model vrednic de urmat, după cuvintele marelui Apostol: „și privind la săvârșirea vieții lor, să le urmați credința.”

Așa a trăit, fraților, fericitul și bunul nostru păstor, sârguindu-se în tot chipul a lucra cele bune și folositoare și având însă totdeauna în minte nu cum să trăiască ci cum să moară, învățându-se a muri (cf. Mihai Eminescu), după cum adesea ne-o zicea și nouă, fiilor săi; iar această cugetare este lecție pentru a îndrepta pașii vieții: „În tot ce faci adu-ți aminte de sfârșitul tău și nu vei păcătui niciodată” (Eccl. 7, 38).

Așa, cugetul său nu era, decât pentru sfârșitul cel bun, cuvintele sale nu cuprindea de cât învățături mântuitoare cum se cuvine să trăim pentru ca să murim bine; căci nu întru mulțimea anilor ce vom trăi pe pământ stă prețul vieții noastre, ci în faptele cele bune pe care le vom săvârși.

Numai atunci se socotește că omul trăiește, când lucrează fapta bună; și nu numai, ci încă și după moarte numele lui rămâne întru pomenire veșnică la urmași: „Ai grijă de nume, că acesta-ți va rămâne mai mult decât o mie de comori mari de aur. Viața cea bună are zilele numărate; iar numele cel bun în veci rămâne”, zice Isus Sirah (Eccl. 41, 15-16).

Fraților, noi am pierdut pe un bărbat desăvârșit, pe bărbatul evlaviei și al credinței adevărate, pe trimisul lui Hristos între noi. Să ne întristăm dar acum și să plângem, căci pierderea noastră este mare, amintindu-ne că „cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera” (Ps. 125, 5) mântuirea, căci „cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viață veșnică” (Gal. 6, 8). Biserica a pierdut pe un înfrumusețător și apărător al ei; Eparhia pe păstorul și Arhiereul ei cel cuvios; țara pe lucrătorul și doritorul fericirii ei, prietenii pe prietenul cel adevărat.

Tot care e român adevărat, bine-simțitor și bine-cugetător, verse astăzi o lacrimă asupra mormântului celui ce nimic n-avea mai presus de tot ce e românesc, virtuos, cinstit, adevărat. Șteargă-se toată răutatea, pizma și bârfa!… O, Arhiereu cuvios, că viața o ai dat pildă de păstor sufletesc! O, muritor fericit, că așa ai trăit încât nemurirea să o dobândești! O, suflet virtuos, căci curat de orice întinăciune, te-ai suit la lăcașurile cele cerești unde toți drepții cei din veac sălășluiesc! Înalță-te la locul nemuririi, în brațele părintești ale Tatălui, ca să auzi după dreptate glasul cel dorit: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău.” (Matei 25, 21).

Primește-ți acum locul ce ți s-a gătit în ceata Ierarhilor a căror viață ai urmat, că întru dreptate și sfințenie ai umblat înaintea Domnului, în toate zilele vieții tale! Slujitor drept al lui Iisus Hristos, întru adevăr ai învățat, în curăție ai petrecut, întru dreptate ai lucrat în via Domnului, ia acum plata lucrătorului celui bun, căci „cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în împărăția cerurilor” (Matei 5, 19).

Știm, părinte, că atunci când te vei prezenta în fața lui Dumnezeu vei da mărturie despre oamenii cu care ai trăit și care te-au ajutat să trăiești frumos; să nu ne dai uitării pe noi, ticăloșii, ci pune cuvânt bun înaintea nemitarnicului Judecător și o rugă mijlocitoare ca o ardere de tot pe Jertfelnicul cel mai presus de ceruri, căci „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). Ia în traista pomenirii și ale noastre chipuri cernite de întristare; alătură muzicii Baladei lui Porumbescu, cea care te însoțește pe drumul spre nemurire, și vocile noastre sugrumate de durere; sunetului de jale ale tulnicului adaugă și tăcerea sfâșietoare ale inimilor noastre podidite de durere.

Iartă-ne, Părinte, că noi nu ne-am arătat câtuși de puțin vrednici de a fi numiți fii tăi duhovnicești, supărându-te cu neascultarea, cerbicia, statornicia noastră întru păcat, departe de cinstea Casei părintești a iubirii Cerescului nostru Părinte! Îți vor simți lipsa mai ales ”fraților cei mici ai lui Hristos” – săracilor și bătrânilor – căci le-ai fost purtătorul lor de grijă…

Iartă-ne, Vlădica, pentru că noi am uitat că „ascultarea este mai bună decât jertfa și supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor” (I Regi 15, 22), iar noi, cuprinși de înfumurare și încăpățânare, am necinstit icoana ascultării sfatului celui bun!

Iartă-ne, Ierarhe, căci noi, preoții, nu am știut să ne ridicăm la înălțimile duhovnicești ale cuvintelor tale și la măsura faptelor tale bune, și câteodată ne-am arătat vase de necinste ale harului lui Dumnezeu, mâhnindu-te! Se tânguiesc cu noi și bisericile și mănăstirile pe care le-ai împodobit ca pe niște cinstite mirese ale lui Hristos, curățându-le de colb și nepăsare!

Iartă-ne, Cuvioase, căci noi, cinul monahicesc, nu ne-am străduit a urma pildei vieții tale călugărești, nu ne-am nevoit, rugat, postit, iertat și iubit după cum ne-ai învățat prin faptele-ți ziditoare spre a fi biserici vii ale lui Hristos!

Iartă-ne, Păstorule, căci noi, oile cuvântătoare ale pășunii tale, n-am ascultat fluierul păstoresc ce ne chema la pășunea cea grasă a mântuirii, fiind nedestoinici, ci vrednici de mustrarea cuvintelor evanghelicești: „v-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și n-ați plâns!” (Luca 7, 32).

Iertați-mi stângăciile și lipsa cuprinderii întru cuvânt, căci slăbiciunea cuvântului meu nu poate să ajungă la înălțimea vredniciei sale. Eu nu pot face mai mult decât ce a făcut văduva cu cei doi bănișori ai săi; dar Părintele luminilor și al adevărului nu s-a uitat la darul ei, ci la inima, voința și putința ei.

Dumnezeule al bunătății cele nemărginite și al înțelepciunii celei tainice, Doamne al luminii celei neînserate și al adevărului celui neșovăit! Ascultă și smeritele noastre rugăciuni și nu trece cu vederea doririle cele curate ale inimilor noastre. Tu, Cel ce cerci inimile și rărunchii, cunoști că cele spre bine cugetăm și cele de folos le dorim; păstorul ce în locul Tău ni-l vei trimite, fă să fie bun, cuvios, luminat, milostiv, blând, drept, neinteresat… Adică luminat, înțeleg să fie deprins la învățătura științelor; iar milostiv, adică, iubitor de omenie; și neinteresat, adică, nepărtinitor în cugetările și lucrurile lumești.

Cu alte cuvinte, îngrijitor de biserici, de suflete și de învățătură, vrednic a învăța cu cuvântul și cu fapta. Să aibă ca icoană a păstoririi de-a pururi înaintea ochilor icoana vlădicului Pimen cel neagonisitor, milostiv cu cei nevoiași, lipsit de înclinare spre opulență și ”vânare de vânt”, ”bătrân frumos” (călugăr) împlinitor al voturilor făgăduite; să ne iubească așa cum noi putem să-l iubim, și să se jertfească pentru noi precum Hristos și precum noi putem să ne jertfim pentru el, pentru Hristos și Ortodoxie!

Acestea cugetăm, acestea dorim și pentru acestea ne rugăm. Fă, dar, Dumnezeule al bunătății, ca toți cei ce pot lucra spre folosul Bisericii, al neamului și al țării, acestea să cugete, pe acestea să le nădăjduiască și pentru acestea să lucreze fără hodină întru slava numelui Tău. Amin!

Preot Gabriel Ciofu

Biserica Sfântul Ioan cel Nou (Comuna Baia)

ȘTIRI