Binecuvântare în noaptea de Înviere. Preoții din Protopopiatul Fălticeni au primit Lumina SfântăReligie

Binecuvântare în noaptea de Înviere. Preoții din Protopopiatul Fălticeni au primit Lumina Sfântă

       Accesări: 2167

Bucurie și binecuvântare în zi de sărbătoare. Parohiile din Protopopiatul Fălticeni au primit și anul acesta Lumina Sfântă de la Ierusalim. Dacă anul trecut, pe fondul situației epidemilogice, măsurile impuse au restricționat accesul în biserici, acum credincioșii pot participa din nou la Înviere.

Slujba din noaptea închinată celei mai mari sărbători a Ortodoxiei a fost întregită de Lumina Sfântă.

Aceasta a fost adusă la Fălticeni la ora 21.30, de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu și preotul Georgian Rotar.

Preoți ai parohiilor din municipiu, dar și din mediul rural, au primit Sfânta Lumină în curtea bisericii Sfântul Ilie, unde se află și se sediul Protopopiatului.

Protoiereul Adrian Dulgheriu a subliniat bucuria creștinilor de a fi din nou în biserică în noaptea de Înviere, dar și faptul că vor putea duce în casele lor Sfânta Lumină.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

„Mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului că în acest an s-a reușit să se aducă Sfânta Lumină. Este minunea Ortodoxiei!”, ne-a declarat preotul Adrian Dulgheriul „Ne bucurăm că această situație (epidemiologică) începe să se estompeze și cu ajutorul și prin rânduiala lui Dumnezeu vom reveni la normal. Ne vom bucura anul acesta de credincioșii care sunt în biserică, credincioșii vor fi extrem de bucuroși și au dorit foarte mult să fie în această seară să ia Lumină și să fie la rugăciune. Dumnezeu să ne aibă în paza sa. Hristos A Înviat!”

Lumina Sfântă se pogoară, în sâmbăta dinaintea Învierii, în Biserica Sfântului Mormânt, aceasta fiind împărțită celor prezenți de Patriarhul Ierusalimului.

De 13 ani ea este adusă la Suceava, anul acesta starețul Mănăstirii ”Sf. Ioan” din Suceava, arhimandritul Serafim Grigoraș și preotul consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților fiind cei desemnați să o preia de la București.

Lumina Harică a fost adusă cu un avion de mici dimensiuni pe Aeroportul din Suceava, aici fiind împărțită preoților din tot județul, din județele învecinate, dar și din Ucraina.

În fiecare an, Lumina Sfântă se aprinde la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Patriarhul Ierusalimului o împarte credincioșilor, din două mănunchiuri de câte 33 de lumânări.

Potrivit credinței ortodoxe, aprinderea luminii sfinte este un miracol divin, care se întâmplă în fiecare an în sâmbăta dinaintea Învierii.

ȘTIRI