Accesări: 4755

Medicii sunt la mare căutare în sistemul medical de stat. Spitalul Municipal Fălticeni este una dintre unitățile care nu are încă schema completă de personal, atunci când vine vorba de doctori. La început de februarie sunt scoase la concurs mai multe posturi pentru perioada următoare.

Spitalul are nevoie de opt medici, doi medici specialiști și unul rezident.

Candidații trebuie să prezinte un dosar cu o serie de acte obligatorii, printre care și o adeverință care să ateste că persoana este aptă din punct de vedere fizic și psihic pentru exercitarea activității de medic.

Printre condițiile anunțate, participanții trebuie să achite o taxă de concurs de 150 de lei.

Opt posturi sunt disponibile în unitatea medicală fălticeneană.

Mahanu Design

Doi medicii specialiști sunt necesari pe specialitatea medicină de urgență și medicină generală pentru CPU (Compartimentul Primiri Urgență).

Un alt post este scos la concurs pentru specialitatea Boli Infecțioase.

Spitalul Municipal Fălticeni mai are nevoie de un medic specialist în cardiologie.

Alte două posturi sunt disponibile pe specialitatea radiologie și imagistică medicală și un altul pentru specialitatea neonatologie.

Lista include și un post pentru un medic rezident în ultimul an, specialitatea pneumologie.

Tematica și bibliografia de concurs este cea pentru examenul de medic specialist și poate fi găsită pe portalul Ministerului Sănătății la rubrica Tematici.

Toate posturile scoase la concurs sunt cu normă întreagă. Înscrierile se fac la sediul spitalului. Concursul va fi organizat în următoarea perioadă, cuprinsă între 30 și 90 de zile de la publicarea anunțului.

Unitatea medicală este cel mai mare angajator din sectorul bugetar fălticenean. Spitalul are un personal ce numără peste 400 de angajați, dintre care 80 sunt medici.

ȘTIRI