Valuri de noutăți și investiții noi în sănătate. Spitalul Municipal Fălticeni ține pasul cu tehnologiile moderne pentru un act medical de înaltă calitate. Unitatea medicală s-a dotat, în premieră, cu roboți autonomi pentru dezinfecție.
Aparatura este cea mai avansată la ora actuală și sporește siguranța și scade riscul de infectare la locul de muncă și în mediul clinic.
Roboții autonomi igienizează mediul unui salon cu ajutorul luminii UV-C generată prin tuburi speciale.
Agenții patogeni sunt eliminați în proporție de 99%.
Roboții autonomi pentru dezinfecție pot fi operați prin intermediul unei aplicații (program). Eficiența acestora este mult mai ridicată în comparație cu metoda prin care se utilizează soluții chimice.
Noua aparatură nu este doar net superioară ca eficiență, ci și ecologică. Roboții au capacitatea inactivării microorganismelor de pe suprafețe și din aer, acțiunea de dezinfecție fiind de aproximativ 10 minute.
Echipamentele au fost achiziționate printr-un proiect cu fonduri europene care vizează combaterea infecțiilor nosocomiale (infecțiilor intraspitalicești), una din marile probleme în spitalele din România.
Tot prin intermediul acestui proiect, Spitalul Municipal Fălticeni și-a completat pachetul de dotări ultra-moderne cu un sterilizator cu aburi de mare capacitate.
Unitatea mai dispune de un sterilizator cu plasmă pentru instrumentarul termosensibil, spălător automat și alte echipamente performante de la un producător de top mondial.
Noile dotări sunt ceea ce medicii așteptau de mult timp, în condițiile în care numărul intervențiilor chirurgicale efectuate în spitalul fiind cu peste 200 % mai mare de la mutarea în noul sediu.
Managerul Vlad Morariu susține că dotarea spitalului cu aparatură și sisteme noi va continua.
În același context al modernizării, spitalul din Fălticeni își înnoiește sistemele informatice și infrastructura digitale printr-un nou proiect.
Unitatea medicală va dispune de noi programe clinice și non-clinice ce vor ușura munca personalului medical și cea de la departamentele economico-administrativ.
Proiectul, în valoare de circa 2.500.000 lei, va permite achiziția de echipamente precum imprimante de coduri de bare, scanere coduri, punți de acces WLAN, stații de lucru, servere de date cu stocare și de suport de mare capacitate, licențe.