În peisajul atât de bogat în publicații din ultimii ani, o nouă apariție: revista culturală Dragos al cărui prim număr a apărut la Fălticeni în rotundul 2020. Zilele tulburate ale coronavirusului au distras atenția de la acest eveniment, lăsându-l în umbră.
Drag/o/Stea, o stea în care inițiatorul publicației a ancorat împlinind proiectul unui vis. Spirit neobosit, Gabriel Todică s-a antrenat și a antrenat inițiatorii − Dan Acibotăriță ca membru fondator, Dan Bistricean și Dan Șarpe ca redactori − într-o luptă curajoasă cu ei înșiși, din dragoste de frumos artistic. Destinul revistei Dragos a fost țesut cu lumină și iubire urmând să-i înnumărăm anii, dacă destinul îi va fi favorabil. Tehnoredactarea lui Bogdan Todică este fără de cusur. Deocamdată, prima bornă s-a stabilit în matricea spirituală fălticeneană. Faptul trebuie să ne bucure pentru că este onorabil și demn de semnalat. O nouă fațetă de Înmuguriri, revistă de cultură apărută în urbe în anii 1932-1938. Mihai Havriș, profesorul Virgil Tempeanu și tânărul artist Dimitrie Loghin trăseseră în timp brazdă bună.
Dragos, un nou semnal de rodnică spiritualitate, format A4, 40 de pagini, certificat de naștere înregistrat la Biblioteca Națională. În loc de Program, salutul sincer al lui Dan Șarpe copilului frumos care va crește de la o apariție la alta.
Titlul, cu ecouri de istorie: Dragoș, descălecătorul, și rezonanțe de suflet: Dragos, scris intenționat fără diacritice, dovedește că totul e dragoste, că dragostea este fundamentul acestei reviste.
Publicația este bine structurată și realizată profesional acoperind secțiunile care se luminează cu fiecare pagină. Se trăiește starea de grație la foc continuu prin frumusețea și emoția sentimentului. Colaboratorii pășesc pe cărări de dor, povestesc degajat, aduc argumente impecabile într-o diversitate de tipare narative, poetice, meditative, eseistice, vizuale, propunând chiar polemicile și dezbaterile de idei. Sper să nu se denatureze, să se rămână la echilibru, armonie și frumos.
Coperta, Genesis, ilustrație după Valeriu Sepi, însoțește ghidajul și incursiunea cu ochiul criticului de artă în mitologia personală a artistului bănățean a cărui amprentă nobilă o intuiește. Interesant eseul lui Dan Bistricean despre Supraomul lui Nietzsche sau gândirea pe muchie de cuțit demonstrând că ideile dinamitarde pot ucide. Grafica lui Gabriel Todică explicitează celebra meditație a lui Hamlet…
Publicația cu aer tineresc informează prin Gabriel Kelemen despre o tabără de creație din zona bănățeană cu participanți elitari din România, Serbia, Spania, Germania și alte țări, reprezentând postpostmodernismul pe care-l ilustrează prin câteva lucrări.
Poetesele și poeții banchetului sunt colaboratori de la diversele publicații ce au organizat concursuri pentru debutanți, mulți dintre ei fiind prezenți în antologii. Nota lor comună este slujirea lirismului cu instrumente ale modernității. Any Drăgoianu, Marina Dirul, Liliana Liciu sunt purtătoare de patos și sensibilitate, Marius Zavastin și Cornelius Drăgan exprimă o diversitate a trăirilor. Li se adaugă voci lirice fălticenene: Maria Mitocaru, Lenuța Rusu, Constantin Bulboacă, Gheorghe Varganici. Și proza lui Dumitru Simion. De altfel, ne așteptam ca din zona poetică și prolifica fălticeneană sa fie prezență mult mai mare și mai puternică.
Există, probabil, încă multe aspecte de organizare. Sperăm ca în numărul următor, spațiul autohton să aibă o mai largă participare. Inițiativa, entuziasmul și neastâmpărul creator al Dragos/tenilor să se răspândească pe tot perimetru fălticenean, încât acest spațiu fertilizant să fie mai cunoscut. Pledăm pentru autohtonizare (nu exagerată), pentru localism creator, pentru glasul cultural-artistic specific acestui spațiu. Negreșit, poezia și artele vizuale sunt universale. Proporția se cere respectată. Revista, prin programul ei, trebuie să devină o cronică vie, pornită cu dragoste dinăuntru spre afară, pentru a dovedi că nu suntem o provincia deserta.
Inițiativa începutului este mai mult decât lăudabilă. S-a mai demarat o altă încercare de acest gen de Vasile Nistoreasa în jur de anul 2000, dar a rămas, după câteva numere, doar în analele locale.
Antrenarea unui colectiv mai larg este absolut necesară. Cu atât mai mult cu cât inițiatorii, în act caritabil, au pornit toate pe cheltuială proprie. Drag de cuvânt sau act donchijotesc?
Sperăm în puterea de judecată a cititorului pus față în față cu un act de cultură. Putere de muncă și sacrificiu ctitorilor edificiului și receptivitate cititorilor!
Dragoste și viață lungă pentru Dragos!
