Un popas al scriitorului Nicu Gane la Fălticeni în anul 1912Cultură

Un popas al scriitorului Nicu Gane la Fălticeni în anul 1912

La început de Făurar, când aniversăm patronul spiritual al Colegiului, este un moment de readucere aminte a unor Zile trăite de Nicu Gane: ”Unul din elevii acestei școli chiar de la început, am fost eu în vârstă de patru ani abia împliniți, căci părintele meu, grăbit să mă vadă știutor de carte, nu înțelegea să-mi pierd vremea acasă cu nebuniile”.

Purtat în brațe la Școala Domnească slujită de părintele Neofit Scriban, fostul coleg de clasă al preotului Vasile Grigorescu (cel ce a onorat predarea gratuită a Religiei la gimnaziul fălticenean) revine ca personalitate ilustră în urbea natală, invitat la sărbătorirea a 70 de ani ai școlii în care-și începuse ucenicia.

Spicuim din cuvântarea lui Nicu Gane publicată în revista Flacăra, nr. 26, aprilie, 1912, participant la festivitățile de rigoare:

„Domnilor, De câte ori vin în orașul Folticeni, vă mărturisesc, simt o tainică emoțiune, simt că mă găsesc mai bine, mai acasă decât oriunde, căci toate îmi vorbesc de trecut, orice zid, orice stradă, orice copac îmi istorisește parcă o poveste din copilărie.

Astăzi însă, simt o îndoită emoțiune, căci pe lângă faptul că mă găsesc în orașul meu natal, am fericirea să asist la inaugurarea frumosului palat administrativ…

Am venit cu mare bucurie la această festivitate în urma invitațiunii ce-a binevoit a-mi adresa dl. inspector școlar Serafim Ionescu. Sunt, domnilor, 70 de ani de când s-a înființat în acest oraș prima școala primară sub direcția lui Neofit Scriban, un prelat distins care a jucat un rol important în memorabilele lupte pentru Unire […]

Îmi aduc bine aminte chiar din ziua dintâi când am călcat pragul școalei ce adâncă impresie mi-a făcut înfățișarea părintelui Scriban, cum și micii băieți zburdalnici care mă înconjurau și se uitau la mine ca la urs. În vedere că eram cel mai tânăr dintre toți, […] părintele avea o deosebită îngrijire asupra mea […] Ei, a trecut de atunci, o întreagă viață de om. Vă închipuiți, domnilor, ce strângere de inimă simt eu acum, când îmi amintesc acele timpuri ale frumoasei mele copilării, când revăd prin oglinda minții acele ziduri ale școalei, acele bănci, acele pupitre unde cu sfială îmi spuneam lecția drept ca o catană dinaintea învățătorului, unde în timpul recreației mă jucam de-a mingea și de-a arșicele cu camarazii mei, eu, care eram deprins acasă a nu vedea decât inferiori și superiori […] unde dascălul ți-a pus întâiași dată cartea în mână și ai învățat: az, buche, vede, glagore, după metoda veche. Ai impresia că ți-ai întors minutarele vieții îndărăt la acele neuitate timpuri….

Revăd cu emoțiune pe părintele catihetul Vasile Grigorescu, colegul meu de școală de pe vremea aceea, singurul aici prezent din întâia serie de băieți cu care s-a deschis școala. Suntem acum amândoi cărunți, cu sacul amintirilor greu în spinare […].

Însuși orașul, așa cum e, modest, cu casele albe curat văruite, cu străzile largi bine prunduite, împodobite odinioară de ambele laturi cu câte un rând de plopi înalți în care ne aninam zmeii din copilărie, cu biserica Adormirea, zidită de un bun al meu, înzestrată cu turn și cu ceasornic care străjuiește și azi ca un ochi neadormit asupra orașului, cu casa veche părintească unde mi-am adăpostit pruncia și unde fiecare zid îmi spune câte o poveste, astăzi proprietatea tânărului literat Artur Gorovei […].

Școala de azi nu se mai aseamănă cu școala de acum 70 de ani. Lumea, în acest răstimp, n-a stat pe loc, ci a mers mereu înainte […] școala, fără îndoială, se află în plin progres alături de alte școli noi înființate precum: Școala primară de fete, școală primară de băieți, Gimnaziul și, în fine, atelierul profesional. Osebit că acum în fiecare comună rurală avem câte o școală […]

Școala primară e pârghia cea mai puternică pentru ridicarea neamului […]. Școala primară a unificat Italia; școala primară a ajutat Germania de a deveni un imperiu puternic; școala primară a ajutat Japonia de s-a urcat la înălțimea celui mai bine organizat stat din Extremul Orient; școala primară ne va ajuta și pe noi să atingem scumpul și mult doritul nostru ideal.

Să sărbătorim această școală primară… să ne aducem aminte cu pietate de părintele Neofit Scriban, primul ei director, precum și de ceilalți directori și învățători… cu sfânta însărcinare de a lumina poporul și a face din profesiunea lor un apostolat […].

Acest locaș de învățătură la a cărui origine ne-am urcat azi cu gândul și care de atâta vreme revarsă lumină asupra poporului, e dintre cele mai vechi de pe pământul românesc.”

Peste zece ani, tânărul liceu primea numele lui Nicu Gane.

Facebook Comments

ȘTIRI