Procesiune religioasă în cinstea ocrotitorului orașului Fălticeni. Numeroși pelerini l-au însoțit pe P.S. DamaschinActualitate

Procesiune religioasă în cinstea ocrotitorului orașului Fălticeni. Numeroși pelerini l-au însoțit pe P.S. Damaschin

       Accesări: 2534

Manifestare de credință și bucurie sufletească la vreme de sărbătoare. Tradiția procesiunii religioase de Sfântul Ilie este perpetuată la Fălticeni prin grija clerului și credincioșilor care au ținut să-l cinstească într-un mod aparte pe patronul spiritual al orașului. Evenimentul religios s-a desfășurat miercuri seara, în preambulul zilei prăznuirii prorocului din Vechiul Testament.

Prea Sfințitul Damaschin, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei, a fost prezent la procesiune alături de starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, stareța Mănăstirii Buciumeni, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, preotul Tudorel Neculau, un sobor de 40 de preoți și numeroși pelerini veniți să ia parte la unul dintre cele mai frumoase momente din cadrul unui eveniment dedicat tuturor fălticenenilor.

Reprezentanții autorităților locale, primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, Paul Buhlea, șeful Poliției Locale, dar și un grup de consilieri locali s-au numărat printre participanți.

Înainte de procesiune, ierarhul și preoții au oficiat slujba Vecerniei în lăcașul, care, de peste două veacuri și jumătate, este sub ocrotirea Sfântului Ilie.

Procesiunea a început la ora 18 din curtea bisericii, înaintea plecării fiind rostite ectenii, rugăciuni scurte de cerere adresate în numele tuturor celor prezenți.

În fruntea alaiului s-au doi bărbați ajunși la senectute, unul care a bătut toaca neîncetat și un altul care, prin ținută și aspect, l-a readus în actualitate pe domnitorului Ștefan cel Mare, marele voievod al Moldovei, urmat de bărbați care purtau un drapel imens al României și icoana Sfântului Ilie, ornată cu flori și lavandă.

Un pluton de jandarmi cu făclii în mâini, maici și preoți cu candele aprinse, copii cu icoane au străjuit baldachinul cu moaștele mai multor sfinți, racla fiind însoțită de P.S Damaschin, cei 40 de preoți și numeroși pelerini.

Au fost făcute patru popasuri, în fața spitalului, la Biserica Adormirii Maicii Domnului, în fața Primăriei, la Catedrala Învierea Domnului, unde preoții parohi l-au întâmpinat pe PS Damaschin cu Sfânta Evanghelie.

Ultima oprire, cea de la Biserica Sfântul Ilie, a avut parte de un moment inedit, preoții intrând în biserică pe sub un acoperământul tricolorului românesc.

După rostirea unor secvențe de rugăciuni, Prea Sfințitul Damaschin s-a adresat celor prezenți cu un cuvânt de învățătură în care a subliniat rolul și însemnătatea procesiunii în contextul acestor zile de sărbătoare pentru locuitorii municipiului Fălticeni.

El le-a mulțumit tuturor pentru participare, amintind că Sfântul Ilie este mereu prezent în viețile credincioșilor.

ȘTIRI