România trece la ora de iarnă. Când vom da ceasul înapoi și care este motivul. Ora 4:00 devine ora 3:00Actualitate

România trece la ora de iarnă. Când vom da ceasul înapoi și care este motivul. Ora 4:00 devine ora 3:00

       Accesări: 70

Ne apropiem de cea mai lungă noapte de peste an. România trece la ora de iarnă începând cu ultima duminică din luna lui brumar. Schimbarea la ora de iarnă se face în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 spre 30 octombrie.

Atunci vom da ceasurile înapoi, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Prin urmare, vom dormi mai mult cu o oră, iar duminică, 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

Începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

În altă ordine de idei revenim la ora normală, care a fost schimbată odată cu introducerea sistemului orei de vară.

Mahanu Design

Ora de iarnă este, de fapt, ora legală oficială (standard). Aceasta se păstrează până în ultimul sfârșit de săptămână din luna martie, atunci când vom trece la ora de vară.

Această trecere se face cu scopul de a folosi cât mai mult lumina soarelui și de a economisi astfel energie electrică. Astfel, după trecerea la ora de iarnă în anul 2022, românii vor reveni la ora de vară pe 26 martie 2023, atunci când ceasurile vor fi date cu o oră înainte.

Ora de iarnă şi cea de vară au fost introduse în țara noastră pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus acest sistem au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie).

Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.

Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.

Comisia Europeană a propus în septembrie renunţarea la schimbarea orei în Europa, din 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

Schimbarea orei se face de două ori pe an, în lunile martie și octombrie.

Din 1998, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, când ceasul se dă cu o oră înainte, iar trecerea la ora de iarnă are loc în ultima duminică a lunii octombrie.

ȘTIRI