Jandarmii din Fălticeni au oprit căutările și monitorizarea. Alerta privind prezența ursului nu mai este în vigoareActualitate

Jandarmii din Fălticeni au oprit căutările și monitorizarea. Alerta privind prezența ursului nu mai este în vigoare

       Accesări: 3094

Acțiunile declanșate pe fondul alertei extreme s-au încheiat. Un urs și-a făcut apariția azi noapte în municipiul Fălticeni, iar autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT către populație. Echipaje ale Detașamentului de Jandarmi Fălticeni au fost angrenate în misiuni de supraveghere și căutări timp de peste șapte ore.

Prezența unui urs a fost semnalată pe strada Anton Holban, în zona din apropierea Spitalului Municipal Fălticeni, în jurul orei 1:40.

Fălticenenii au fost avertizați să manifeste prudență și să evite deplasările în zona în care fusese observat animalul.

Oamenii au fost sfătuiți să nu se apropie de urs, să nu încerce să îl fotografieze sau să îl alunge și să apeleze numărul unic de urgență 112 în cazul în care animalul este observat din nou. De asemenea, recomandarea transmisă populației a fost ca persoanele aflate în zonă să rămână în locuințe.

Căutările și acțiunile de monitorizare au fost oprite începând cu ora 9:00, iar alerta privind prezența animalului nu mai este în vigoare. Jandarmii Detașamentului Fălticeni au fost sprijiniți de un echipaj al Poliției Municipiului Fălticeni, două echipaje ale Poliției ocale Fălticeni și un echipaj al paramedicilor SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni.

În jurul orei 3 dimineața s-a constituit echipa de intervenție, condusă de viceprimarul Constantin Bulaicon.

Jandarmii au început căutările imediat după primul apel 112.

Patrula s-a deplasat în primă instanță pe strada Ion Creangă, asta pentru că prezența ursului fusese semnalată înainte de miezul nopții în satul Rădășeni. Ursul și-a continuat drumul spre Fălticeni, acesta fiind observat azi noapte pe strada Maior Ioan, în jurul orei 1:30. Jandarmii au identificat pentru prima dată ursul pe strada Mihai Eminescu, în zona Parcului Prefecturii.

Aceștia l-au urmărit cu atenție, încercând să nu sperie animalul, ursul ajungând câteva minute mai târziu pe strada Anton Holban.

Ursul a intrat la scurt timp în curtea unei gospodării, trecând peste gardul care delimita proprietatea. Misiunea pe timp de noapte s-a limitat doar la acțiuni de căutare și monitorizare permanentă împreună cu echipajul Poliției Municipiului Fălticeni.

La fața locului, dimineață, au sosit medicul veterinar Cornel Chiticaru, dar și doi paznici de vânătoare care acționează în zona Fălticeni.

Aceștia din urmă au pătruns în curtea casei, de pe strada Anton Holban, alături de patrula jandarmilor, pentru identificarea ursului.

Paznicii de vânătoare au constatat că ursul nu se mai află în grădină, căutând urmele lăsate de animal, apoi și în zonele învecinate ale casei.

Căutările au fost extinse, apoi, pe strada Ion Dragoslav, Pietrari, Costică Arteni, Sublocotenent Grigoraș și pe strada Dumbrava Minunată.

Ursul, un exemplar matur de circa 200-300 de kilograme, a fost surprins fugind în zona împădurită din zona Mănăstirii Buciumeni, de imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale riveranilor

Căutările au fost sistate la ora 10:00. Autoritățile au ridicat, ulterior, starea de alertă maximă.

Până la momentul actual, nu au fost semnalate victime sau alte incidente provocate de animal.

Autoritățile recomandă în continuare prudență și le transmit locuitorilor să apeleze 112 dacă ursul este observat din nou.



ȘTIRI