Toamna aduce un prim episod de vreme rece. Pentru următoarele trei zile, meteorologii anunță temperaturi sub media lunii septembrie în localitățile din zona Fălticeni. Valorile termice scad cu până la 12 grade Celsius faţă de perioada precedentă, iar ploile vor fi abundente.
Vântul va avea intesificări moderate, iar instabilitatea atmosferică va completa registrul acestor zile.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 6 şi 10 grade Celsius, iar cele maxime nu vpr depăși 16 grade Celsius.
Vor fi perioade cu averse.
Răcirea se va resimți cel mai puternic marți și miercuri, când temperaturile maxime vor fi de 13 – 14 grade Celsius.
Vremea fi rece pentru această perioadă, după ce sâmbătă și duminică s-au înregistrat cu temperaturi de vară.
Episodul de vreme rece și instabilă va fi unul de scurtă durată, pentru că începând de vineri temperaturile vor fi în creștere.
Vremea va redeveni frumoasă de la sfârșitul săptămânii, când se vor atinge și depăși valorile termice obișnuite pentru luna septembrie.
În zona Fălticeni se vor înregistra, la sfârșitul acestei săptămâni, temperaturi maxime ce vor oscila între 20 și 25°C.







