Procedura pentru decontarea transportului în cazul persoanelor cu dizabilități este în vigoare din această lunăActualitate

Procedura pentru decontarea transportului în cazul persoanelor cu dizabilități este în vigoare din această lună

       Accesări: 577

Persoanele cu dizabilități și reprezentanții lor legali pot decide de acum înainte dacă vor folosi mașina proprie pentru deplasări, caz în care beneficiază de un decont, sau dacă optează pentru bilete gratuite.

Hotărârea Guvernului referitoare la aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, precum și pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 24 alin.(9) și (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial.

Beneficiarii legali sunt persoanele cu handicap, reprezentanții legali ai acestora, părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii.

Sunt câteva aspecte importante de care beneficiarii trebuie să țină cont.  Dacă a fost exprimată  opțiunea  pentru decontarea carburantului, nu se mai acordă bilete de transport interurban asistentului personal al persoanei cu handicap grav.

Dacă se optează pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban în baza biletelor de transport interurban, persoana nu poate solicita decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Procedura intră în vigoare în ianuarie 2021, iar decontarea efectivă se face în maximum 60 de zile.

Decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se face pentru o perioadă de 12 luni, cuprinsă în perioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap.

Decontarea carburantului se face  în baza unei cereri de decontare.

Însoțitorul persoanei cu handicap poate fi orice persoană care o însoțește și asigură conducerea autovehiculului în timpul deplasării.

Cererea de decontare  trebuie să cuprindă o declarație pe propria răspundere potrivit căreia călătoria cu autoturismul a avut loc în interesul persoanei cu handicap, dar și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Cererea de decontare se depune la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în termen de 60 de zile de la data efectuării călătoriei și este însoțită de bonul/bonurile fiscale de carburant, emise de societăţile de distribuţie a produselor petroliere.

Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant în cursul unui an: 24 călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat.

Calculul sumei aferente carburantului pentru care se face decontul se realizează de către structura de specialitate din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, pe baza tarifelor legitimațiilor de călătorie pentru călătoria cu trenul, prevăzute în convenția privind transportul persoanelor cu handicap cu trenul, aprobată prin ordin comun al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor

În cazul în care limitele prevăzute de lege cu privire la numărul de călătorii sau la suma maximă decontabilă sunt atinse, persoana cu handicap nu mai poate solicita decontarea carburantului până la sfârșitul anului.

Pentru fiecare solicitant, direcția generală de asistență socială și protecția copilului  emite un borderou de decont, modelul acestuia fiind prevăzut în anexa nr. 3.

În vederea decontării carburantului, direcția generală de asistență socială și protecția copilului depune la sediul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, până pe data de 10 a lunii  decontul pentru decontarea carburantului,

Decontul se întocmește de către structura de specialitate din cadrul direcției generală de asistență socială și protecția copilului, pe baza informațiilor cuprinse în   centralizatorul borderourilor de decont, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.

Cheltuielile pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se decontează din bugetul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, prin transferuri din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale până la sfârșitul lunii în care s-a încheiat necesarul de fonduri.

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului decontează carburantul către persoanele îndreptățite, în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii și a documentelor aferente.

Decontarea cheltuielilor de transport generate de aplicarea prezentelor reglmentări se face cu încadrarea în creditele bugetare aprobate.

Sumele reprezentând decontarea cheltuielilor de transport, plătite necuvenit, se recuperează pe baza deciziei directorului general/executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţeană, respectiv a sectorului municipiului Bucureşti, care constituie titlu de creanţă și care se comunică debitorului în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia. Aceasta, împreună cu dovada comunicării către debitor, se transmite organelor fiscale centrale în vederea recuperării sumelor înscrise în titlul executoriu,”

Limitele se indexează anual, prin hotărâre a Guvernului, odată cu creșterea ratei inflației pe anul anterior.

Anexele pot fi găsite pe siteul ANDPDCA: http://andpdca.gov.ro/w/noua-modalitatea-de-decontare-a-transportului-in-cazul-persoanelor-cu-dizabilitati/

 

ȘTIRI