Noi detalii oficiale legate de Varianta Ocolitoare pentru Fălticeni. Se fac demersuri pentru asigurarea finanțării. Proiectul va intra în procedura de licitațieExclusiv

Noi detalii oficiale legate de Varianta Ocolitoare pentru Fălticeni. Se fac demersuri pentru asigurarea finanțării. Proiectul va intra în procedura de licitație

       Accesări: 6249

Un oraș sufocat de mașini, poluare, trafic intens. Municipiul Fălticeni este, asemenea multor localități urbane, lipsit de infrastructura care să direcționeze traficul greu pe o rută exterioară. Sute de autocamioane intră și ies actuala rută destinată și alte vehiculelor de tonaj 2 Grăniceri-13 Decembrie-Sucevei, care tranzitează dinspre Roman și Târgu Neamț spre Suceava și invers.

Varianta Ocolitoare pentru municipiul Fălticeni este următorul obiectiv major ce ar trebui implementat cât mai repede cu putință.

Proiectul este, în continuare, ca și acum trei ani, la fel ca și acum cinci ani sau zece ani la un pas de licitație.

Numai că acest pas pare foarte dificil, fiind condiționat de finanțarea lucrărilor.

Costurile acestui tip de infrastructură sunt uriașe și fac imposibilă finanțarea de la bugetul local.

Mahanu Design

La nivel ministerial încă nu au fost identificate resursele financiare necesare Variantei Ocolitoare. Cel puțin așa lasă de înțeles reprezentanții CNAIR care au răspuns întrebărilor adresate de cotidianul Cronica de Fălticeni.

În ultimii trei ani s-au mai făcut doar două demersuri concrete.

Autoritățile locale au solicitat în anul 2019 reactualizarea studiului de fezabilitate și a indicatorii tehnico-economici, iar anul trecut Primăria Municipiului Fălticeni și CNAIR s-au asociat cu scopul finanțării și construcției Variantei Ocolitoare.

Va primi proiectul finanțare?

La această întrebare am încercat să aflăm răspunsul, chiar de la sursă.

Reprezentanții biorului de presă al CNAIR au oferit detalii în această privință. Până la vară, anul curent, nu este nicio șansă pentru ca Varianta Ocolitoare să primească undă verde.

Reprezentanții CNAIR estimează că documentația va lansată în luna iulie. Apoi va urma procedura de licitație, după aprobarea de către CNAIR a documentației ce cuprinde și cerințele beneficiarului.

Valoarea estimată a întregului proiect este de 50,4 milioane de euro, adică de 20 ori bugetul municipiului Fălticeni pe un an întreg.

Câteva vești bune

Cert este că, spun oficialii CNAIR, se fac demersuri ca în acest an să fie „asigurată finanțarea pentru faza de proiectare” prin suplimentarea bugetului cu ajutor unor credite bugetare de angajament.

Există și două vești bune.

Prima este că documentația tehnică a fost finalizată și va fi pusă la dispoziția ofertanților, iar a doua este aceea că proiectul Variantei de Ocolire Fălticeni urmează să fie introdus în procedura de licitație. Nu există o dată concretă, însă important este că terenul pare pregătit măcar la partea de documentație.

Rămâne de văzut care va fi evoluția acestui proiect de anvergură pentru municipiului Fălticeni, în condițiile în care ministerul de resort se zbate să o scoată la capăt cu autostrada Moldovei (A7).

Întrebări pe tema Variantei Ocolitoare

CRF: Ce noutăți sunt în legătură cu acest proiect? Care este stadiul actual?
CNAIR: Proiectul Variantei de Ocolire Fălticeni urmează a fi introdus în procedura de licitație.

CRF: Ce s-a întreprins pentru acest proiect în anul 2021?
CNAIR: Pentru evitarea sau diminuarea numărului de clarificari cerute de ofertanți, s-au făcut completări în documentația de licitație la secțiunea Cerințele Beneficiarului, prin actualizarea acesteia în conformitate cu Normativele în vigoare.

CRF: Este finalizată și actualizată documentația tehnică?
CNAIR: Pentru demararea procedurii de licitație, documentația tehnică a fost finalizată și va fi pusă la dispoziția ofertanților, în vederea completării, în acord cu respectarea Cerințelor Beneficiarului.

CRF: Au fost făcute actualizări/modificări în ultimii ani în proiectul tehnic?
CNAIR: Proiectul Tehnic pentru acest obiectiv va fi realizat în etapa următoare, după atribuirea contractului. Documentația tehnică care va fi pusă la dispoziția ofertanților este în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.907/2016 la etapa Studiu de Fezabilitate.

CRF: Când va intra în procedura de licitație?
CNAIR: Va intra în procedura de licitație după aprobarea de către CNAIR a documentației ce cuprinde și Cerintele Beneficiarului. Se estimează că documentația să fie lansată în luna iulie 2022.

CRF: Există fonduri pentru acest proiect al Variantei Ocolitoare?
CNAIR: În prezent, se fac demersuri ca în acest an să fie asigurată finanțarea pentru faza de proiectare, prin suplimentarea bugetului prin credite bugetare de angajament.

ȘTIRI