Minivacanță pentru salariații din instituțiile şi autoritățile publice.  Elevii beneficiază și ei de trei zile libereActualitate

Minivacanță pentru salariații din instituțiile şi autoritățile publice. Elevii beneficiază și ei de trei zile libere

       Accesări: 327

Zile de odihnă pentru bugetari. Salariații din instituţiile şi autorităţile publice nu vor lucra pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și nici de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă, pentru a face „punte” cu zilele de miercuri și joi, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.

Persoanele care lucrează în domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, dar și magistrații și cei care lucrează în instanțele judecătorești, și au procese programate pe 2 decembrie nu vor beneficia de zi liberă pe 2 decembrie.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, potrivit planificărilor stabilite.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Și în mediul privat, unii antreprenori au decis să oprească activitatea în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie.

Magazinele vor avea program normal în această perioadă.

Printre cei care beneficiază de minivacanță se numără și elevii și preșcolarii. Ei se vor întoarce la cursuri pe 5 decembrie. Următoarea vacanță va fi cea de iarnă, de pe 23 decembrie și până pe 8 ianuarie.

ȘTIRI