Hram la Biserica Sfântul Ilie. Preoții și credincioșii l-au sărbătorit pe ocrotitorul parohiei și al orașului FălticeniReligie

Hram la Biserica Sfântul Ilie. Preoții și credincioșii l-au sărbătorit pe ocrotitorul parohiei și al orașului Fălticeni

       Accesări: 565

Sărbătoare și zi de hram. Biserica Sfântul Ilie, unul dintre cele mai vechi lăcașe din cult din Fălticeni, l-a cinstit pe protectorul parohiei, cu slujbe și rugăciuni închinate prorocului Vechiului Testament. Cu acest prilej, un sobor de preoți au oficiat Sfânta Liturghie.

În preziua evenimentului, preotul paroh Adrian Dulgheriu și preotul coslujitor Tudor Neculau au organizat procesiunea religioasă pe străzile orașului Fălticeni, alături de 40 de preoți și numeroși credincioși.

La slujba de hram au participat preoți din mai multe parohii, serviciul liturgic fiind săvârșit în altarul de vară al bisericii.

Preoții și creștinii l-au sărbătorit pe Sfântul Ilie, ocrotitorul parohiei și al orașului Fălticeni, acordând cinstea cuvenită și Sfinților Epictet și Astion ale căror moaște sunt așezate la loc de cinste în incinta bisericii.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Învierii, condus de preotul Claudiu Hariuc, slujba solemnă de hram fiind înfrumusețată pe tot parcursul acesteia.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Un element aparte al Sfintei Liturghii l-a constituit rostirea Crezului de către un copil de șase ani.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de preotul Vasile Baltag, de la Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Suceava, care a evocat minunile săvârșite de Sfântul Ilie și lupta dusă împotriva idolatriei. În egală măsură, predica a pus accentul pe lupta cu idolii zilelor noastre, dar și pe mărturisirea de credință făcută de proroc în adevăratul Dumnezeu.

La finalul cuvântării preotul Baltag a făcut un îndemn la rugăciune, fapte bune și la mărturisirea credinței.

Sfânta Liturghie s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire adresat de preotul paroh Adrian Dulgheriu și de părintele co-slujitor Tudor Neculau pentru toți cei care au participat în ziua sărbătorii, pentru a-l cinsti așa cum se cuvine pe Sfântul Ilie.

ȘTIRI