Hramul Mănăstirii Cămârzani. Trei arhierei au oficiat slujba închinată praznicului Nașterii Maicii DomnuluiReligie

Hramul Mănăstirii Cămârzani. Trei arhierei au oficiat slujba închinată praznicului Nașterii Maicii Domnului

       Accesări: 99

Zi de sărbătoare, lumină și rugăciune sub acoperământul binecuvântării arhierești. Frumoasa Mănăstire Cămârzani și-a sărbătorit hramul la praznicul Nașterii Maicii Domnului, adunând laolaltă ierarhi, preoți și pelerini. Curtea așezământului monahal din comuna Vadu Moldovei s-a umplut de credincioși veniți să participe la hram și să se roage împreună, într-o zi în care liniștea chinoviei a fost străbătută de glasul clopotelor și de cântări psaltice.

Mănăstirea Cămârzani, una dintre cele mai frumoase vetre monahale din nordul Moldovei și cea mai mare mănăstire de maici din zona Fălticeni, și-a primit oaspeții așa cum se cuvine, la primul praznic din calendarul toamnei.

Ca în fiecare an, la hramul mănăstirii s-a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Preasfințitul Ieronim și Preasfințitul Damaschin au săvârșit serviciul religios din ziua sărbătorii Maicii Domnului, marcat printr-o slujbă înălțătoare.

Cei trei ierarhi au fost întâmpinați de soborul de preoți, cu Sfânta Evanghelie, iar la primirea acestora au fost prezenți Iulian Bogdan Amariei, primarul comunei Vadu Moldovei, și trei copii îmbrăcați în costume populare. Cu emoție și bucurie, aceștia i-au întâmpinat pe arhierei cu pâine și sare, într-un gest care păstrează frumusețea tradiției românești.

Numeroși credincioși au urmărit slujba de hram în altarul de vară al mănăstirii, rugându-se împreună și cerând mijlocirea Maicii Domnului.

Printre invitații maicii starețe s-au numărat arhimandritul Mihail Bălan, starețul mănăstirii Sihăstria Râșcăi, și arhimandritul Gabriel Gaman, starețul mănăstirii Râșca, dar și părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, paroh al Bisericii Sfântul Ilie din Fălticeni.

Un loc aparte în cadrul Sfintei Liturghii l-a avut corul Mănăstirii Cămârzani, care s-a remarcat prin răspunsurile liturgice.

Cunoscut atât în țară, cât și peste hotare pentru frumusețea cântării psaltice, corul a adus și de această dată o emoție aparte slujbei. Glasurile maicilor au însoțit rugăciunile și ecteniile soborului slujitor, într-o atmosferă de profundă reculegere.

Anul acesta este unul cu o semnificație deosebită pentru corul Mănăstirii Cămârzani, care împlinește 20 de ani de existență.

Cântările maicilor au devenit, în tot acest timp, mărturiile prin care numele mănăstirii este cunoscut în multe locuri din țară și din străinătate.

La slujba de hram au participat și binefăcători și susținători ai lucrării Bisericii, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale, între care Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, și Iulian Bogdan Amariei, primarul comunei Vadu Moldovei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele profesor universitar dr. Ioan Sauca, paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din Chambésy.

Părintele profesor a vorbit despre legătura nedespărțită dintre Născătoarea de Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos, despre Maica Domnului ca Maică a Bisericii și despre mărturiile păstrate de Tradiția Bisericii referitoare la nașterea Fecioarei Maria, din Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana.

Din cuvântul său s-au desprins două îndemnuri importante pentru viața creștinului: credința că la Dumnezeu toate sunt cu putință și chemarea de a nu trăi credința cu jumătăți de măsură, ci de a-I încredința lui Dumnezeu întreaga viață.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui profesor pentru cuvântul de învățătură și le-a adresat mulțumiri celor doi ierarhi împreună-slujitori pentru prezența la sărbătoarea Mănăstirii Cămârzani.

În cadrul momentului liturgic, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic le-a prezentat celor prezenți și Decalogul la praznicul Nașterii Maicii Domnului, cuprins în volumul dedicat Decalogurilor la Praznice, Sfintele Taine, ierurgii și icoane făcătoare de minuni.

Cei trei ierarhi au rostit împreună rugăciuni de dezlegare pentru sănătatea sufletului și a trupului, precum și pentru cei care trec prin diferite încercări și suferințe sufletești.

Totodată, la început de an școlar, arhiereii au rostit rugăciunea pentru binecuvântarea elevilor, studenților, dascălilor și părinților.

Gândul acestei rugăciuni este îndreptat către folosirea cu înțelepciune a darurilor pentru darurile primite de la Dumnezeu, astfel încât munca și învățătura să aducă rod în familie și în comunitate.

Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a vorbit despre originea sărbătorii Nașterii Maicii Domnului și despre locul din Țara Sfântă legat de acest moment din istoria mântuirii.

Ierarhul a evidențiat taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria și i-a îndemnat pe credincioși să o cinstească după cuviință pe Maica Domnului și să îi ceară cu încredere mijlocirea și ocrotirea.

La finalul Sfintei Liturghii, cei trei ierarhi au săvârșit polihroniul, cântare liturgică de urare de ani mulți, în cinstea tuturor celor care poartă numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și pentru toți cei care au fost prezenți la această zi de sărbătoare.

Înaintea binecuvântării cu apă sfințită, părinții slujitori din sobor au împărțit credincioșilor iconițe cu reprezentarea praznicului Nașterii Maicii Domnului.

Hramul Mănăstirii Cămârzani este, ca în fiecare an un prilej de comuniune, în care tradiția, sacralitatea, evlavia și credința dau viață uneia dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru această frumoasă mănăstire din ținutul Fălticenilor.



ȘTIRI