Fălticenenii sunt invitați la Palatul Dornelor. Cum arată perla turistică în care s-au investit 22 de milioane de leiActualitate

Fălticenenii sunt invitați la Palatul Dornelor. Cum arată perla turistică în care s-au investit 22 de milioane de lei

       Accesări: 1009

Județul Suceava are încă un obiectiv deosebit, demn de toată lauda și admirația. Salvat de la degradare, fostul Cazinou al Băilor din Vatra Dornei și-a recăpătat splendoarea de altă dată, grație unui proiect de investiții. Redenumit Palatul Dornelor, clădirea aflată în patrimoniul Arhiepiscopiei Sucevei, va fi redeschisă marți, 28 noiembrie, cu ocazia unui eveniment cu dublă semnificație.

Fălticenenii și nu numai ei sunt invitați la redeschiderea obiectivului, după câțiva ani în care au fost realizate lucrări de restaurare.

Turiștii pot vizita perla turistică în ziua inaugurării, 28 noiembrie, după un program bine stabilit, respectiv între orele 10:00 – 14:00 și 15:00 – 23:59, doar la demisolul clădirii, în Sala Boltită, unde sunt amenajate expoziții. Întreg centrul muzeal poate fi vizitat de la ora 19:00 la 23:59.

Intrarea este gratuită. Accesul în interiorul clădirii se va face în grupuri compacte pentru evitarea aglomerației.

De pe 29 noiembrie și până pe 5 decembrie, turiștii vor putea vizita Palatul Dornelor timp de patru ore zilnic, în intervalul 12:00 – 16:00.

Mahanu Design

Palatul Dornelor, fostul Cazinou al Băii din Vatra Dornei, va fi inaugurat printr-un amplu eveniment.

Acesta va fi organizat pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, când oficialitățile județului, primari, demnitari și personalități sucevene vor participa la deschiderea oficială.

Complexul va fi sfințit, începând cu ora 11, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei.

În cadrul evenimentului de inaugurare vor fi susținute alocuțiuni, iar de la ora 12 va avea loc Ședința solemnă a Consiliului Județean Suceava.

De la ora 17, timp de 90 de minute, este programat un concert, iar de la ora 19 la 20, va avea loc un program artistic organizat de Centrul Cultural Bucovina.

Vizitatorii vor putea urmări ceremonia și întregul program al evenimentului pe un ecran montat în apropierea Palatului Dornelor.

Pentru a-i reda frumusețea de altădată, autorii proiectului au avut nevoie de 22 de milioane de lei. Contribuția Arhiepiscopia Sucevei se ridică la 10 milioane de lei, restul de 12 milioane de lei fiind fonduri de la Uniunea Europeană.

Palatul Dornelor este una dintre bijuteriile arhitecturale ale județului Suceava.

Clădire este construită în perioada 1896-1898, între Parcul balnear și râul Dorna, după planurile unui arhitect austriac.

Obiectul, numit și Cazinoul Băilor sau Pavilionul Central al Băilor, a fost de-a lungul timpului sală de jocuri de noroc, sală de concerte și spectacole, precum și club muncitoresc.

Palatul Dornelor figurează din anul 2004 în Lista monumentelor istorice din județul Suceava.

Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost acordată în urma intervenției primarului Vasile Deac la împăratul Franz Joseph al Austriei. În timpul audienței, primarul l-a convins pe monarh de necesitatea construirii unui cazino pentru turiștii veniți la băi.

Terenul pe care s-a construit clădirea se afla în proprietate comunală și era acoperit de păduri, care au fost defrișate.

O parte din banii pentru construcția cazinoului au fost strânși prin chetă publică, la care a contribuit însuși împăratul Franz Joseph, iar o altă parte au fost împrumutați printr-o bancă vieneză.

Proiectul a fost realizat de către arhitectul vienez Peter Paul Brang, iar lucrările au început în anul 1896 și s-au încheiat în 1898. Clădirea cazinoului a fost inaugurată în mod oficial la 10 iulie 1899.

Potrivit Wikipedia, cazinoul a fost construit în stil eclectic, cu unele note ale Renașterii germane.

Din punct de vedere arhitectonic, ea seamănă cu Cazinoul din Baden. În interior se aflau trei policandre de cristal de Murano, la început cu lumânări, apoi cu becuri.

Cazinoul includea o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie și spații de utilitate publică.

Printre cei care au trecut pragul cazinoului din Vatra Dornei au fost împăratul Franz Joseph, arhiducele Franz Ferdinand, dar și politicieni, ofițeri, istorici, poeți sau scriitori, printre care Lucian Blaga, Nicolae Iorga, generalul Gheorghe Argeșanu, Nichifor Crainic, A.C. Cuza, generalul Ion Antonescu, Emil Bodnăraș, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica.

După Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918, terenul pe care se afla cazinoul a intrat în reconstituirea Fondului Bisericesc al Bucovinei, în contul reparațiilor de război pe care Austria a fost nevoită să le plătească României.

Arhiepiscopia Sucevei, în calitate de administrator juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, a revendicat clădirea în ianuarie 2003, aceasta fiind retrocedată împreună cu alte două clădiri.

ȘTIRI