Cu gândul la Elena și ConstantinCultură

Cu gândul la Elena și Constantin

       Accesări: 138

Ziua de Constantin și Elena, sărbătorită în fiecare an la 21 mai, atât de către ortodocși, cât și de catolici, pentru mine are o semnificație aparte, deoarece părinții mei sunt Elena și Constantin Rusu din Vadu Moldovei, Dumnezeu să-i țină cu sănătate, și au ales, din preaplinul dragostei lor, să-mi pună și mie numele Lenuța.

Citind ba un articol, ba o carte, am descoperit lucruri interesante legate de numele pe care noi îl purtăm prin lume. Doresc să împărtășesc și cu dumneavoastră unele lucruri legate de numele nostru, nume care fac, fără doar și poate, trimitere la împăratul Constantin cel Mare și mama sa, Elena.

Elena este un nume foarte vechi, dacă stăm să ne gândim la Elena din Troia, din ,,Iliada’’ lui Homer, un exemplu dintre atâtea altele. Elena este un nume regăsit în calendarul nostru creștin, foarte multe fete primind la naștere acest nume atât de melodios. În traducere din greacă, Elene (helane) înseamnă foc, lumină, torță, poate și datorită faptului că Helene/ gr. Selene întruchipează Luna, astrul ce luminează noaptea precum o torță, învăluind-o într-o poezie aparte. Luna, adică Dalba (cea de argint, Soarele fiind asemuit cu aurul) este cântată și în colindele stră-vechi, prin refrenul arhicunoscut ,,Florile Dalbe-i/ Florile dalbe’’, știut fiind faptul că, în colindele adevărate de demult, erau slăviți Soarele și Luna.

Iată ce spune dl Petru  Tomegea în cartea sa ,,Valea Rîșcăi - Toponimie și antroponimie’’: Elena este un ,,nume cu o mare frecvență până după ultimul război. A pătruns prin intermediul calendarului creștin ortodox și al cărților populare. Variante ca Olena, Olina par foarte vechi, venite pe altă filieră, tot slavă.’’

Evoluția, modificarea numelor de botez, ori a numelor de familie și marea varietate a formelor lor au declanșat dorința lingviștilor în a cerceta și a face lumină în ceea ce privește  unele aspecte pe cât de incitante, pe atât de interesante ale limbii române, și nu în cele din urmă, ale onomasticii noastre.

Dicționarul Onomasticii Românești (DOR), cât și alte dicționare demne de luat în seamă, semnate de Christian Ionesu (,,Dicționar de onomastică’’, 2001), Ștefan Pașca (,,Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului’’, 1936), ori de către alți autori care   s-au impus în acest domeniu, ne trezesc curiozitatea și ne aduc lămuriri care nu pot fi trecute cu vederea.

Să continuăm, deci. Din numele de persoană Elena au luat naștere multe nume derivate, prin alipirea sufixelor bogate în variante, sufixe care au contribuit la dezvoltarea onomasticii românești. Numele noi au luat naștere prin derivare de la numele de origine calendaristică.

Unul dintre sufixe este –uța, el contribuind la îmbogățirea zestrei limbii noastre în ceea ce privește numele primare: Elenuța (nume de alint, diminutival, de la Elena), Ilenuța (de la Ileana, după Ionescu, p.149), Lencuța (de la Lenca, Lenuca, Lena, Elena, după DOR 50), Lenuța (de la Lena, după Pașca, p. 230; de la Lenuța derivă Nuța, hipocoristic).

Un alt sufix care a contribuit la îmbogățirea registrului numelor derivate din Elena este și –ța (Lența, de la Lena, Elena, după Ionescu, p. 149), cât și –ușa (Ilenușa, Nușa, de la Ileana, după Ionescu, p. 149; desigur că un derivat naște alt derivat, ex: de la Ilenușa se naște hipocoristicul Lenuș). Un alt derivat al numelui Elena este și Elenca, formă foarte veche, care se răsfrânge în Ilinca.

Numele Ileana a fost și este purtat și în zilele noastre de un număr impresionant de femei. Găsim la Romulus Vulcănescu cum că ,,numele Ileana derivă din numele grecesc Ilia, sora Soarelui Ilios, care primind sufixul –iana, a devenit Ili-ana, iar prin constrângere, Ileana.’’ Sora Soarelui la popoarele latine se cheamă Iana, ori Diana Iana.

În credințele populare românești, sora Soarelui este Ileana Sînziana/ Sîmziana, a nopții dalbă crăiasă,/ Tu lucești/ printre stele feciorești, adică.... Luna, crăiasa, împărăteasa nopții (sesizăm iarăși adjectivul dalbă), după cum spuneam în rândurile de mai sus. În multe balade și legende, Soarele și Luna sunt frați, de aceea nu se pot căsători.

În poveștile și basmele culese de Petre Ispirescu, bogate izvoare de mitologie și fantastic românesc, o regăsim pe Ileana Cosânzeana, care dincolo de frumusețea trupească, este caracterizată mai ales de calitățile morale. Țin să amintesc aici și o altă posibilă rădăcină a numelui Ileana, și anume, numele evreiesc Ilan care înseamnă copac, pom.

Prenumele Ileana  s-a transformat în timp și în nume de familie, prin alipirea articolului hotărât ,,a’’, de forma în genitiv sau dativ  ,,Ilenei’’: a + Ilenei = Ailenii, Ailenei. Aceasta s-a întâmplat când au existat cel puțin două persoane într-un dialog: ,,Asta-i hotărârea Mariței. Care Marița? Și vine atunci completarea: Marița a Ilenei/ Ailenei.’’

Derivatul Ileana se poate confunda lesne cu Iliana (scris cu i), nume derivat de la Ilie. În DOR, numele acesta, Iliana, este explicat și ca fiind derivat de la Ilian/ Iulian, despre care N. A. Constantinescu precizează că-și are rădăcina în latinescul Aelianus, derivat, la rândul său,  din Aelius. Hei, că multe mai sunt de descoperit! Este păcat să trecem prin viață ca un puf de păpădie, fără să ne aplecăm asupra ființei noastre.

Rândurile dedicate numelui Elena, nume creștin regăsit în calendar, vreau să le închei enumerând și alte derivate românești ale sale, pe care probabil că multe dintre dumneavoastră le purtați: Lili, Neli, Leana (Lino, Leano, cum spune un cântec), Lenți, Lena, Eleonora, Ilina, Lina, cât și variante din onomastica altor popoare: Helen (engl.), Helene (fr.), Helena (germ.), Lenka (srb.).

Primul împărat creștin al Imperiului roman a fost Constantinus/ Constantin I, zis cel Mare, rămas în amintirea tuturor vremurilor și nemuritor, prin faptul că el a pus semnul crucii pe steagurile soldaților săi, a recunoscut botezul și religia care-l propovăduia pe Iisus, a declarat religia creștină ca fiind liberă, în anul 313, punând astfel capăt opresiunilor și crimelor ale căror victime erau creștinii.

Împreună cu mama sa, Elena, împăratul Constantin a cheltuit sume considerabile pentru a ridica biserici și pentru a descoperi Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Tot Constantin cel Mare a declarat duminica ca zi de odihnă a săptămânii și zi de participare la slujbele religioase.

Numele Constantin este un nume vechi latin, de bună seamă, născut din adjectivul ,,constans’’, care înseamnă constant, statornic. Derivatele acestui nume de persoană creștin sunt asemănătoare, uneori chiar identice cu derivatele din alte limbi: greacă, albaneză, ori limba slavă.

Dintre numeroasele derivate ale acestui nume, ne-au atras atenția în mod deosebit două dintre ele, și anume Constandin și Costandin, variante fonetice, s-ar putea spune, datorită pronunției moale a grupurilor de consoane –nst, st. Din radicalul Costa se formează, printr-o falsă analiză, alte variante de nume întâlnite în rândul populației de pe teritoriul țării noastre: Costa + din, Costa + tin.

Exemplificăm în continuare o parte din numele derivate din latinescul Constantin: Constandinu, Costa, Costea, Costan, Costache, Costi, Costin, Costel, Costinel, Costeluș, Costică, Tică, Ticu, Tina, Dinu, Dina. Nu trebuie să uităm nici de numele de gen feminin rezultate din masculinul Constantin. Exemplu: Constanța, Constantia.

Respectați dorința părinților care v-au ales numele, mândriți-vă cu numele ce-l aveți și încercați să-l duceți mai departe cu demnitate!

Spun cu mâna pe inimă: eu sunt Lenuța, fiica părinților mei, Elena și Constantin Rusu din Vadu Moldovei, Suceava.

ȘTIRI