Comuna Hârtop intră în scenariul galben. Restricții din 11 decembrie. Rată de infectare tot mai mică în FălticeniActualitate

Comuna Hârtop intră în scenariul galben. Restricții din 11 decembrie. Rată de infectare tot mai mică în Fălticeni

       Accesări: 1374

Situațiile epidemiologice se schimbă tot mai frecvent. Pe harta zonei Fălticeni apare din nou scenariul galben în mediul rural, după ce în urmă cu doar două zile toate cele 18 unități administrative erau în scenariul verde. Actualizarea cazurilor de infecție indică unele creșteri, dar și scăderi pe localități.

Conform ultimei raportări trimise de DSP Suceava, oficialii CJSU Suceava au decis că în Comuna Hârtop să fie aplicat scenariul galben.

Acesta va intra în vigoare de vineri, 11 decembrie, ora 0:00.

Rata de infectare a crescut de la 0,74 la 1,86, între 8 și 9 decembrie, după cum indică statistica întocmită de Direcția de Sănătate Publică.

Scenariul galben presupune o serie de restricții aplicate funcționării unor instituții și operatori economici.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Restricțiile impuse în Comuna Hârtop în perioada 11.12-25.12.2020.

a) Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.

Până acum în scenariul galben au fost comunele Baia, Cornu Luncii, Preutești, Slatina și Vadu Moldovei.

La momentul actual în scenariul galben se află și municipiul Fălticeni. Restricțiile vor fi ridicate săptămâna viitoare. În ultimele zile, rata de infectare a scăzut de la 2,08 la 1,66 cazuri la mia de locuitori.

12.000 de suceveni s-au vindecat de coronavirus

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județean se înregistrează 12.013 de persoane declarate vindecate.

Totalul cazurilor active de coronavirus, la data de 10 decembrie, este Suceava este de 350, iar totalul persoanelor suspecte de infecție cu noul coronavirus este de 105.

Numărul persoanelor testate până în prezent, în județul Suceava, este de 93.953.

Rata de infectare
Evoluție6 dec.7 dec.8 dec.9 dec.10 dec.
Hârtop0,740,740,741,861,86
Fălticeni2,082,021,921,951,66

ȘTIRI