Comerțul specific sărbătorilor de iarnă intră sub lupa inspectorilor Autorității pentru Siguranța AlimentelorActualitate

Comerțul specific sărbătorilor de iarnă intră sub lupa inspectorilor Autorității pentru Siguranța Alimentelor

       Accesări: 616

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că vor fi intensificate acțiunile de control în perioada sărbătorilor de iarnă.

Controalele se desfăşoară până pe data de 7 ianuarie 2021, prin intermediul structurilor de control oficial de la nivel național şi județean, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu produse alimentare sigure.

Scopul controalelor este prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi al prevenirii răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA) din zonele de restricţie unde este diagnosticată această boală, prin comerţul ilegal cu porcine/carne şi produse din carne de porc (provenite de la animale bolnave).

Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peste, oua) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final.

Obiectivele vizate în cadrul acţiunilor de control sunt: pieţele agro-alimentare;  abatoarele şi unităţile de tranşare a cărnii; unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării); unităţile de alimentaţie publică, pizzerii, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie; unităţile de tip hotelier şi pensiunile turistice; unităţile de tip hipermarket/supermarket, magazinele alimentare şi alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Vor fi realizate şi controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie Judeţene și Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum și respectarea restricțiilor sanitare veterinare impuse pentru mișcarea porcinelor din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de focare active de PPA.

Un alt aspect care va fi verificat în acțiunile desfășurate în această perioadă îl reprezintă controlul la destinaţie al cărnii de pasăre şi al ouălor provenite din comerţul intracomunitar şi import.

O atenţie deosebită va fi acordată verificării condiţiilor sanitare veterinare şi de igienă existente în locurile organizate periodic de către autorităţile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiţionale (ex. tonete, chioşcuri, rulote, standuri de comercializare).

Față de anii anteriori, controalele din această perioadă urmăresc, în contextul pandemiei de COVID-19, atât respectarea normelor și cerințelor de igienă alimentară, cât și a celor privind distanțarea fizică a vizitatorilor aflați în unități de alimentație publică, a purtării măștilor de protecție pentru personalul angajat care asigură procesarea, ambalarea, depozitarea şi comercializarea alimentelor.

ANSVSA pune la dispoziția cetățenilor numărul de „Call Center” – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

ȘTIRI