Cel mai mare tur operator din lume va efectua zboruri Suceava – Bruxelles. Prima cursă este anunțată în aprilieActualitate

Cel mai mare tur operator din lume va efectua zboruri Suceava – Bruxelles. Prima cursă este anunțată în aprilie

       Accesări: 1204

Destinație nouă pe harta zborurilor către zona de nord a Moldovei. Din primăvara acestui an vor fi efectuate curse aeriene pe ruta Suceava – Bruxelles și retur. Tur operatorul german TUI Fly, cel mai mare din lume, va oferi călătorii regulate pe ruta amintită.

Prima cursă ar urma să fie efectuată pe 16 aprilie.

Autoritățile județene precizează că zborul inaugural depinde de situația epidemiologică din cele două țări.

”Deschiderea ultimelor zboruri, și faptul că vin noi operatori pe aeroportul din Suceava, reprezintă o apreciere a serviciilor oferite.”, a declarat Niculai Barbă, vicepreședinte CJ Suceava. „Județul Suceava este din ce în ce mai sigur atât pentru turiști cât și pentru investitori. În același timp, Bucovina este o destinație tot mai atrăgătoare, de la o zi la alta.”

Biletele vor putea fi achiziționate de pe pagina de internet a companiei la adresa www.tuifly.be. Compania aeriană TUI Fly este membră TUI Group, cel mai mare tur-operator din lume, cu sediul la Hanovra.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Clienții pe ruta Suceava – Bruxelles vor avea două curse pe săptămână.

Zborurile vor fi operate cu aeronave Boieng 737 cu o capacitate de 148 de locuri.

De pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava sunt operate curse spre Londra, München, Viena, Milano, Roma, Bologna și Larnaca. Sunt disponibile și zboruri spre destinații de vacanță precum Antalya (Turcia), Hurghada (Egipt) și Monastir (Tunisia).

Din vara acestui an compania Ryanair va fi prezentă cu două curse de pe Aeroportul Suceava, cu destinațiile Suceava spre Viena și Veneția (Treviso).

ȘTIRI