Acţiuni pentru siguranța transportului public de persoane în context COVID-19. Sute de autovehicule controlate şi peste 1000 de persoane legitimateActualitate

Acţiuni pentru siguranța transportului public de persoane în context COVID-19. Sute de autovehicule controlate şi peste 1000 de persoane legitimate

       Accesări: 319

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Suceava, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, defășoară acțiuni la nivel județean pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.

Este verificat modul în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. 

Doar în ultimele zile, în cadrul acțiunilor desfășurate, poliţiştii au verificat 297 de autovehicule transport persoane şi au legitimat peste 1000 de persoane. Au fost verificate 83 de microbuze școlare și 214 alte categorii de mijloace de transport în comun.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 395 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.265 lei.

„Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren.

Totodată, le recomandăm să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun cât şi în celelalte locuri unde este obligatoriu, să nu se expună la riscuri”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuţ Epureanu.

ȘTIRI