Accesări: 2290

Este oficial! A7 va avea regim de autostradă pe cea mai mare partea a traseului care va fi construit în județul Suceava. Informația a fost dată publicității de Prefectura Suceava, într-un comunicat de presă remis pe 2 august.

În ultima vreme s-a vehiculat ideea că proiectul va fi realizat ca autostradă doar de la Ploiești până la Pașcani, excluzând în totalitate segmentul de drum care străbate județul Suceava de la nord la sud.

CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) are în derulare/ implementare Contractele de prestări servicii pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Pașcani – Suceava” cât și pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Suceava – Siret”.

Ambele proiecte beneficiază de finanțare nerambursabilă în cadrul POIM (Programului Operațional Infrastructura Mare) 2014 -2020.

Pe data de 23 iulie 2021 membrii Consiliului Tehnico-economic al CNAIR au aprobat Studiul și Raportul Alternativelor de Traseu – Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 2 în cadrul căruia au fost definitivate traseele obiectivelor de investiție menționate în referință.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

În urma definitivării documentației Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 2 și a Studiului de trafic preliminar a rezultat necesitatea realizării obiectivelor de investiție s-a luat decizia ca
obiectivul de investiție Pașcani – Suceava să aibă profil de autostradă,

În același și timp sectorul de drum Suceava – Siret va avea tot profil de autostradă, însă între DN 2H și punctul de trecere al frontierei, respectiv din zona localității Românești la Dornești, va fi profil de drum expres. Acesta va avea aproximativ 45 de kilometri.

Pe 7 septembrie 2020, Compania de Drumuri și Autostrăzi (CNAIR) a semnat la Suceava contractele pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru sectoarele de drum Siret-Suceava și Suceava-Pașcani.

Cele două tronsoane de autostradă măsoară 102 kilometri și vor fi legate la restul drumului de mare viteză, de la Pașcani la Ploiești care deja se află în proiectare.

Autostrada A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei. Din întregul proiect a fost finalizată doar Varianta Ocolitoare a Bacăului, în lungime de 30,8 km, deschisă traficului la începutul lunii decembrie 2020.

A7 va avea peste 400 de kilometri și va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, drumul cu cele mai multe accidente rutiere din România.

Valoarea lucrărilor de execuție pentru Autostrada Moldovei este estimată la 2,5 miliarde de euro.

ȘTIRI