Eugen Lovinescu și anul de grație 1881 la FălticeniCultură

Eugen Lovinescu și anul de grație 1881 la Fălticeni

Pe strada Sucevei, în clădirea anexă Colegiului “Nicu Gane”, se află, la umbra unui brad argintiu, o plăcuţă care spune că, în anul 1870, acolo s-a înfiinţat şi a funcţionat Gimnaziul “Alexandru Ioan I”. La fel de puţini sunt şi cei care ştiu că, tot aici se năştea, la 31 octombrie 1881, Eugen Lovinescu cel ce va deveni MAESTRU în literatura româna modernă. Informaţia ne-o dă Eugen Dimitriu, – memorialist pasionat de trecutul nostru cultural – care, la rândul lui, a aflat-o de la Vasile Lovinescu (Lala).

Dar să aruncăm o privire de ansamblu asupra urbei la vremea când vedea lumina zilei copilul Eugen Lovinescu.

În anul 1881, târgul nostru împlinise deja un veac de la cea dintâi atestare documentară. În pofida numeroaselor dificultăţi, urbea s-a dezvoltat repede. ”Fălticenii se înfăţişau, la mijlocul veacului XIX, ca un oraş înzestrat cu toate instituţiile caracteristice unei aşezări urbane, care îndeplinea şi funcţia de reşedinţă a unuia dintre ţinuturile Moldovei. La numai şapte decenii de la înfiinţarea sa, avea vreo 15 uliţi şi peste 10.000 de locuitori.” (Grigore Ilisei, Ştefan S. Gorovei- “Fălticeni-Mic îndreptar turistic”)

Se înfiinţau societăţi şi ligi culturale…Se deschideau tipografii, între care “Junimea” lui Marcu Saidman era renumită… Apăreau gazetele şi revistele locale… Unele cu o existenţă vremelnică, altele însă au intrat în istoria locală… Alexandru Hulubei, fost subprefect, deschidea, încă din 1875, prima librărie… Apoi, dorind să-şi diversifice activitatea, şi alte tipografii şi-au înfiinţat librării proprii în care, pe lângă produsele de papetărie, se puteau cumpăra şi cărţi, ziare sau reviste. ”Aici, la Fălticeni, de la prima foaie scrisă în 1876 şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au apărut 37 de reviste, ziare şi gazete”- ne spune şi Geo Nechita în „Însemnări fălticenene”. Atmosfera patriarhală a târgului ascundea, de fapt, intense frământări creatoare.

Înfiinţarea gimnaziului “Alexandru Ioan I”, la 1870, determinase venirea la Fălticeni a unui corp de intelectuali de excepţie. “Unii dintre dascăli ar fi putut ajunge oricând profesori universitari. Atmosfera creată de ei era una de elevaţie spirituală. Preocupările lor dominante se arătau a fi cele de propăşire prin cultură.” -ne mai spun tot Grigore Ilisei şi Ştefan S.Gorovei.

Profesor la catedra de istorie, apoi şi director, il vom găsi pe V. T. Lovinescu. Potrivit regulamentelor în vigoare, directorul trebuia să locuiască în şcoală pentru o supraveghere mai atentă a treburilor … Aici, în primul local al gimnaziului se va naşte Eugen Lovinescu, al patrulea din cei şapte copii ai lui V. T. Lovinescu şi ai Profirei Manoliu. Vor locui apoi, în camerele de lângă amfiteatru, în impunătoarea clădire ce s-a ridicat mai târziu şi care este azi Colegiul Naţional “Nicu Gane”.

Abia apoi, mărindu-se familia, au cumpărat casa de pe strada Sucevei care adăposteşte azi “Galeria Oamenilor de Seamă”. Trăind într-un mediu intelectual, Eugen Lovinescu citea cu nesaţ. Mihail Sadoveanu-coleg de şcoală cu viitorul mare critic- îşi aminteşte în “Anii de ucenicie”: “Cuminte ca o duducă, îşi vedea numai de bucoavne şi nu ieşea niciodată la zburdălniciile noastre…Şi-a vândut demonului cărţilor sufletul şi a fost rob tipăriturilor până la sfârşitul vieţii.”

Ca şi Sadoveanu, va rămâne legat organic de colţul de provincie natal, venind cu regularitate la Fălticeni, unde putea să scrie în tihnă.

Mărturiseşte că şi-a scris aici multe din cărţile sale. “Ce fac vara la Fălticeni? Priveşte acest mic birou din acest mare salon…Cu singura distracţie a perspectivei celor trei brazi din faţa ferestrei, şi cu excepţia unui ceas consacrat mesei, sunt instalat la el de la opt dimineaţa şi până la şapte seara având dinainte un sfert de kilogram de cerneală Pelikan şi un top de hârtie ministerială aduse din Bucureşti. Scriu – şi atâta tot. Ca şi pentru arhitecţi, vara este adevărata, unica mea campanie de lucru…Cu viaţa zbuciumată a capitalei, n-aş fi reuşit să scriu cât am scris în cele mai bine de treizeci şi cinci de veri petrecute la Fălticeni.”- îi mărturisea, în 1932, lui Alexandru Sahia care îl vizita la Fălticeni.

“În opera lui de critic, n-avea cum să-şi manifeste ataşamentul faţă de acest oraş, dar locul acţiunii mai multora din romanele sale -“Bizu”, “Diana’, “Mili”- e Fălticenii…în multe din schiţele şi figurinele din volumul “Aqua forte” sunt evocate momente ale vieţii patriarhale de la Fălticeni…” spune alt fălticenean, scriitorul Mihail Şerban, apropiat al criticului. Însă dovada cea mai elocventă a ataşamentului faţă de locul natal este dorinţa scriitorului ca, după moarte, să se odihnească, pentru eternitate, la Fălticeni.

Abia în anul 1993, când se împlineau 50 de ani de la trecerea în veşnicie a criticului, i s-a împlinit dorinţa ultimă şi urna cu cenuşa lui a fost adusă şi depusă în cripta familiei de la Cimitirul Tîmpeşti pentru ca maestrul să se poată odihni lângă ai lui.

Tot atunci, Biblioteca Municipală a primit numele Maestrului.

Prezent la comemorare, academicianul Eugen Simion nota într-un caiet de impresii: “S-a atribuit, azi, 16 iulie 1993, numele “Eugen Lovinescu”, bibliotecii din Fălticeni. O decizie inspirată. Sunt emoţionat că fălticenenii îl redescoperă pe acest mare critic, creatorul, arhitectul literaturii române moderne”.

ȘTIRI