Avertizare meteo pentru Zona Fălticeni. Cod portocaliu de vânt. Sunt anunțate rafale ce vor depăși 80 km/hActualitate

Avertizare meteo pentru Zona Fălticeni. Cod portocaliu de vânt. Sunt anunțate rafale ce vor depăși 80 km/h

       Accesări: 1108

Începutul lunii aprilie este unul intens. Pe lângă temperaturile neobișnuit de ridicate, specialiștii ANM au emis mai multe avertizări meteo. Zona Fălticeni va fi marți, 2 aprilie, sub Cod Portocaliu.

Sunt anunțate intensificări ale vântului.

Codul portocaliu va fi valabil între orele 8 – 18.

Vântul va avea intensificări susținute în tot județul.

Rafalele vor avea viteze 80…85 km/h. La altitudini mari, în zona de munte, vântul va sufla cu peste 120 km/h.

În această perioadă, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Parcați autoturismele în locuri ferite!

Nu atingeți firele de electricitate dacă sunt căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind și interzisă.

Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite sau chiar la păduri.

Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

ȘTIRI