Accesări: 577

Valoarea de înlocuire pe metrul pătrat la apartamentele ANL a crescut substanțial, cu peste 1000 de lei, în urma Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) din data de 3 august 2020.

În funcție de acest indicator se calculează prețul de vânzare sau închiriere pentru apartamentele ANL.  

Noua valoare de înlocuire pe metrul pătrat la apartamentele ANL va fi de 2.996 de lei (TVA inclus), față de 1.916,42 de lei cât era anul trecut.

Această modificare nu afectează contractele de închiriere semnate până la data de 3 august 2020.

Noul cuantum va fi luat în considerare doar pentru locuințele ANL pentru care se încheie contracte de închiriere după data de 3 august 2020 și până la sfârșitul lunii iulie 2021, când urmează să fie stabilită valoarea de înlocuire pentru anul următor.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

„Modificările substanțiale din acest an, comparativ cu creșterile anuale anterioare au fost generate de aplicabilitatea prevederilor OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene; astfel, după data de 01.01.2019 s-au înregistrat creșteri semnificative ale prețului orei de manoperă în sectorul construcțiilor, cu implicații în toate ramurile acestui sector. Aceste creșteri se regăsesc în valoarea de construire a locuințelor, astfel cum se constată și din modul de calcul a valorii de înlocuire prezentată în Ordinul nr. 3519 din 29 iulie 2020, raportat la valoarea înlocuire stabilită pentru anul 2019”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

MLPDA a anunţat însă că în cazul persoanelor defavorizate, cu venituri mici, chiriile nu se majorează, nici  pentru contractele semnate după data de 3 august 2020, nivelul chiriei fiind plafonat prin efectul legii.

În Fălticeni există peste 150 de locuințe construite prin programul Agenției Naționale pentru Locuințe. O parte a acestor locuinţe au fost cumpărate în ultimii ani de chiriaşi.

ȘTIRI