Vacanța de toamnă bate la ușă. Astăzi este ultima zi din primul modul. Elevii și preșcolarii vor avea  nouă zile libereEducație

Vacanța de toamnă bate la ușă. Astăzi este ultima zi din primul modul. Elevii și preșcolarii vor avea nouă zile libere

       Accesări: 622

Vacanța bate la ușă. După șapte săptămâni de școală, elevii și preșcolarii se pregătesc să încheie cursurile. Noul an școlar este primul care vine cu o structură schimbată, în loc de semestre sunt module.

Astăzi este ultima zi de cursuri înaintea vacanţei de toamnă.

8.000 de elevi și preșcolari din municipiul Fălticeni și zona arondată vor avea parte de câteva zile libere.

În anii trecuți, vacanță de toamnă, de o săptămână, era valabilă doar pentru copiii de grădiniță și elevii de clasele primare și aceasta avea loc în perioada octombrie-noiembrie.

Elevii și preșcolarii din Fălticeni încheie astăzi, 21 octombrie, primul modul.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Școlile și-au deschis porțile pe 5 septembrie, iar primul modul se va încheia pe 21 octombrie.

Vacanța va dura nouă zile, de pe 22 până pe 30 octombrie.

Elevii vor reveni la cursuri din 31 octombrie, iar studiile vor continua până pe 22 decembrie.

Următoarea vacanță va fi cea de iarnă, de pe 23 decembrie 2022 și până pe 8 ianuarie 2023. Urmează vacanța mobilă, o săptămână, la decizia Inspectoratelor Școlar Județean Suceava, în perioada 6-26 februarie.

Următoarea vacanță de care se vor bucura elevii va fi cea de Paște, în perioada 7 aprilie – 18 aprilie, iar vacanța de vară va începe pe 17 iunie și va dura până la începutul lunii septembrie, 2023.

Școala Altfel și Săptămâna Verde se vor desfășura în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, urmând ca unitățile de învățământ să-și stabilească, fiecare, săptămâna de activități în această perioadă.

Odată cu noua structură a anului şcolar, elevii vor avea mai multe zile de şcoală, dar şi de vacanţă.
Semestrele sunt înlocuite cu cinci module de învăţare, iar tezele cu două evaluări naţionale la începutul şi finalul anului şcolar.

  • vacanță: 22 octombrie – 30 octombrie 2022;
  • cursuri: 31 octombrie – 22 decembrie 2022;
  • vacanță: 23 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023;
  • cursuri: 9 ianuarie – 3 februarie 2023, respectiv 10 februarie, sau 17 februarie 2023, la decizia ISJ;
  • vacanță: șapte zile, la decizia ISJ, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
  • cursuri: 13 februarie 2023, respectiv, 20 februarie sau 27 februarie 2023, la decizia ISJ, până pe 6 aprilie 2023;
  • vacanță: 7 aprilie – 18 aprilie 2023;
  • cursuri: 19 aprilie – 16 iunie 2023;
  • vacanță: 17 iunie – 3 septembrie 2023.

ȘTIRI