Un nou proiect pentru mediul educațional din Fălticeni. Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” va avea un Centru MultimediaExclusiv

Un nou proiect pentru mediul educațional din Fălticeni. Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” va avea un Centru Multimedia

       Accesări: 2627

Investițiile pentru educație au prioritate. Un nou obiectiv destinat rețelei școlare din municipiul Fălticeni primește undă verde pentru finanțare. Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” este beneficiarul unui proiect care va contribui la dezvoltarea unității de învățământ.

Este vorba despre un Centru Multimedia modern, o noutate la nivel local, care va include mai multe spații cu utilizări și dotări diferite.

Acesta va fi cel de-al patrulea obiectiv, după noua creșă, noua grădiniță de pe strada Ion Dragoslav și noua cantină destinată Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, care va completa infrastructura școlară locală.

Investițiile alocate până în prezent, prin diferite proiecte, cu fonduri locale, europene și guvernamentale, au permis ca Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” să fie astăzi o școală „verde”, modernă, prietenoasă cu mediul și care oferă elevilor condiții deosebite.

Noul proiect pentru infrastructură educațională este deja în lucru. iar deschiderea și funcționarea acestuia este prevăzută pentru anul 2025. Centrul Multimedia este destinat atât activităților din timpul programului școlar, cât programului „Școală după școală”.

Centrul Multimedia va fi un obiectiv multifuncțional

Este un proiect care pornește de la zero și va fi finanțat parțial cu fonduri de la bugetul local, iar restul cu banii dintr-o linie de creditare obținută de Primăria Fălticeni din sistemul bancar.

Scopul acestuia este creșterea calității educaționale prin mijloace moderne și activități care contribuie la dezvoltarea personală.

Centrul Multimedia este un spațiu multifuncțional, ce va fi amplasat pe terenul de sport al școlii, și va include mai multă săli cu destinații diferite.

În cadrul acestuia va exista o sală de studiu, una pentru ședințe, prezentări și conferințe.

Obiectivul va dispune de internet în scopuri de informare și cercetare, iar elevii vor putea accesa materiale educațioanale electronice și, în același timp vor putea viziona enciclopedii.

Inițiatorii proiectului spun că investiția va pune la dispoziție noi surse de informare și cunoaștere pentru elevi în scopul completării cunoștințelor oferită de biblioteca pe suport tradițional.

În ultimii ani Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” și-a diversificat oferta educațională, prin cursuri de tipul „școală după școală” ce au în prezent 80 de beneficiari.

Centrul Multimedia va avea și o sală de mese destinată acestor copii care rămân după ore pentru aprofundarea materiilor de bază.

Pentru că Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” nu dispune de un spațiu adecvat pentru festivități și manifestări, acesta va fi construit în cadrul noului obiectiv.

Costurile proiectului vor fi suportate parțial din bugetul local

Centrul Multimedia va fi amplasat pe terenul de sport al școlii și va fi construit cu parter și etaj.

Valoarea proiectului se ridică 3,25 milioane de lei, din care 2,46 milioane de lei vor fi alocați pentru construire și montaj, iar aproximativ 800.000 de lei sunt destinați pentru dotări, întocmire documentații și racorduri pentru utilități.

Investiția este, din punct de vedere financiar, eșalonată pe doi ani, iar implementarea proiectului se va derula timp de trei ani.

La momentul actual se desfășoară etapele premergătoare construirii noului Centru Multimedia: întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic.

ȘTIRI