Proiectil găsit neexplodat într-o pădure din RâșcaRural

Proiectil găsit neexplodat într-o pădure din Râșca

       Accesări: 1409

Descoperire neașteptată într-o pădure. Un bărbat din Fălticeni a găsit duminică, în timp ce se afla în fondul forestier, un proiectil neexplodat. Era dimineața, în jurul orei 9.30, când acesta a dat peste obuz.

Potrivit specialiștilor, proiectilul este din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei au fost sesizați cu privire la existența acestui obuz, prin SNUAU 112, de către bărbatul din Fălticeni.

Acesta, în vârstă de 30 ani, s-a deplasat în pădurea din cantonul Budăcelul, de pe raza Ocolului Silvic Fălticeni, situat în extravilanul comunei Râșca, unde a găsit îngropat parțial în pământ, proiectil neexplodat

Specialiștii au stabilit că este vorba de un proiectil exploziv calibrul 82 de milimetri, care provine din cel de-al doilea război mondial.

S-au luat măsuri de asigurare și pază a locului unde a fost găsit proiectilul până la sosirea unei echipe din cadrul ISU Suceava.

Elementul de muniție a fost ridicat și depozitat în condiții de siguranță, într-un loc special amenajat.

Proiectilul se află acum va fi distrus într-un poligon autorizat.

Pompierii recomandă persoanelor care găsesc asemenea proiectile să nu le atingă, să nu le lovească, să nu le ducă la fier vechi sau sa le pună pe foc, să nu încerce să le demonteze, ci să anunțe autoritățile.

ȘTIRI