Un gest de recunoștință, încărcat de lacrimi, durere și multă rugăciune. Comunitatea din Bogdăneșt este de câteva zile în doliu, după ce părintele Gheorghe Loghinoaia s-a stins din viață. Prin faptă și cuvânt, era întruchiparea binelui, era omul lui Dumnezeu.
Nu era doar preot, era și un mare filantrop. Sădea zi de zi speranța, bucuria și credința în Dumnezeu.
Părintele Gheorghe Loghinoaia este ctitorul Mănăstirii Bogdănești, la început biserică parohială, împodobită, mai apoi, cu un așezământ pentru cei bătrâni, singuri, bolnavi, vulnerabili.
Ca duhovnic le-a mângâiat sufletul multor români, prin rugăciune și prin povețe pline de blândețe, lumină și gânduri de sfințenie.
Credincioșii din Bogdănești și-a luat rămas-bun de la unul dintre oamenii care și-au pus amprenta asupra comunității. Părintele Gheorghe Loghinoaia pășește spre veșnicie la vârsta de 77 de ani, iar vestea dispariției sale i-a adus laolaltă pe cei care l-au cunoscut și i-au fost aproape de-a lungul anilor.
Slujba de înmormântare s-a desfășurat astăzui, 22 septembrie, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul natal, unde slujește fiul său, părintele Florentin.
Curtea bisericii s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de oameni veniți să-i aducă un ultim omagiu. Pelerini din multe locuri ale țării să fie prezenți la ceasul despărțirii de cel pe care l-au prețuit pentru noblețea sufletului și faptelui părintelui Gheorghe.
Mulți dintre cei care au participat la înmormântare au fost persoane care au beneficiat, de-a lungul timpului, de sprijinul lui.
Peste 30 de ani dedicați Mănăstirii Bogdănești
Timp de mai bine de trei decenii, activitatea părintelui Gheorghe Loghinoaia a fost strâns legată de Mănăstirea Bogdănești.
Părintele a fost ctitorul mănăstirii și s-a implicat în dezvoltarea așezământului, dar și în activități de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate.
O parte importantă a activității sale a fost dedicată așezământului pentru persoane vârstnice, unde oamenii aflați în nevoie au beneficiat de îngrijire și sprijin.
De-a lungul anilor, părintele a ajutat numeroși oameni, atât tineri, cât și vârstnici. Pentru mulți dintre cei care i-au trecut pragul, a fost nu doar duhovnic, ci și un sprijin în momente dificile.
Gânduri de rămas bun
Preasfințitul Damaschin și un sobor format din 40 de preoți au oficiat slujba de înmormântare.
Aproximativ 1.000 de persoane au participat la ceremonie, iar printre acestea s-au aflat și oameni care au primit ajutorul părintelui de-a lungul anilor.
Ierarhul s-a adresat familiei, rudelor, prietenilor cu un mesaj emoționant, prin care i-a zugrăvit personalitatea părintelui Gheorghe Loghinoaia. Au fost amintite nu doar faptele mărețe, ci și activitatea care l-a consacrat ca un preot, duhovnic și iubitor de oameni.
Prea Sfințitul Damaschin a adus la lumină și alte fapte nobile, știute poate doar de familie, dar cu siguranță știute de cei beneficiari, copii, tineri sau adulți.
Comunitatea i-a adus prețuirea binemeritată
Pentru comunitatea din Bogdănești, părintele Gheorghe Loghinoaia lasă în urmă peste trei decenii de activitate filantropică, și mai multe decenii de activitatea duhovnicească, apoi ctitorirea Mănăstirii Bogdănești și ridicarea Așezământului de bătrâni.
Numărul mare al celor care au participat la înmormântare a arătat legătura pe care părintele a avut-o cu oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul vieții.
Aproape 1.000 de persoane au venit să-i aducă un ultim omagiu și să fie alături de familia îndoliată în ziua în care părintele Gheorghe Loghinoaia a fost condus pe ultimul drum.
Cuvântul de rămas bun al Prea Sfințitului Damaschin
„Privim înaintea noastră și vedem trupul părintelui Gheorghe, pregătit pentru a fi dat mormântului. Este legea căreia îi urmăm, după cuvântul Scripturii că „pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19). Dar ce vedem dacă privim înapoi, și, mai cu seamă, pe ce se cade a zăbovi ochii cei dinlăuntru dacă privim înainte, adică de aici încolo?
S-a vorbit, mai ales de vineri încoace, de când sufletul părintelui a plecat la Domnul, despre lucrarea jertfelnică, dedicată, devotată și pilduitoare a părintelui în ridicarea și întreținerea Căminului de Bătrâni de la Bogdănești. Și pe bună dreptate. Marca vieții părintelui Gheorghe a fost această neostoită grijă de aproape 30 de ani, din acel iulie 1994, până în 2022, pentru sutele și sutele de bătrâni sau de sărmani, pe care i-a avut în grijă. Cronicele din publicațiile laice sunt îndreptățite să rețină și să facă da, cunoscut cât mai multor oameni, că părintele și alții, asemenea lui, au arătat cel mai bine că nu poți iubi pe Dumnezeu fără să te gândești la aproapele tău. Că nu e suficientă Liturghia, dacă pierzi din vedere iubirea semenului, adică filantropia. Că și într-o mănăstire, rugăciunea, care se cade a fi mai intensă, nu înlocuiește primirea și ajutorarea străinilor. Iar Mănăstirea Bogdănești, continuatoarea celei din lemn ridicate aici, în veacul al XIV-lea de Bogdan I Întemeietorul (1359-1365), a arătat, prin grija – iată, a unui preot de mir – că a înțeles și această menire.
Dar nouă, creștinilor asumați, care suntem chemați a merge mai la adânc, ni se cere a înțelege mai în profunzime resorturile lucrării părintelui Gheorghe și mesajul lui pentru cei ce vin după el. De unde aplecarea aceasta spre cei sărmani, simpli, nevoiași? De unde toată puterea de merge înainte? Ce l-a întărit și l-a motivat, de unde a venit acest imbold și ce l-a sporit?
Întrezărim primele semințe încă din pruncie: a crescut într-o familie cu 11 suflete: părinții, Constantin și Lucreția, oameni de la țară, lucrători ai ogoarelor și cei 9 frați, el fiind al 4-lea, iar alți doi trecând din pruncie la Domnul. În astfel de familii, binecuvântate cu copii mulți, înveți că nu totul este al tău, simți bucuria când împarți, știi să prețuiești puținul și te încrezi mai mult în Dumnezeu decât în ceea ce îți poate da lumea din jur.
Din familia Longhinoaia s-a mai ridicat un părinte cu duh jertfelnic; numele lui, mai puțin cunoscut, este arhimandritul Trifon Longhinoaia, care la bătrânețe s-a retras la Mănăstirea Neamț, unde, și el suferind, a rămas aproape de suferința omenească; din puținul pe care îl avea știa să dea celui mai sărac decât el, nevoia celuilalt i se părea mai importantă. Nepotul său, părintele Gheorghe Longhinoaia, a fost mânat de același duh, ca și strămoșul său. Același duh se va întâlni și la IPS Părinte Arhiepiscop Pimen, cu care a colaborat părintele Gherghe, uniți de aceeași grijă față de cei săraci, și care, cu siguranță l-a inspirat și pe părintele Gheorghe.
Întorcându-ne, apoi, în anii de teologie, fie la seminar la Neamț (1963-1968), fie la Institutul Teologic din București (1968-1972), de câte ori tânărul Gheorghe nu a auzit în biserică și la curs sau nu a citit el însuși în evanghelia după Matei, cuvintele Domnului despre Înfricoșătoarea Judecată, spuse celor ce vor fi de-a dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Și la nedumerirea acestora, cum s-a putut aceasta, Domnul, precum vă amintiți, le-a răspuns: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (cf. Matei 25, 34-40).
Ca atare, părintele a înțeles, din ce în ce mai mult, că nu face un simplu act de filantropie, ci o lucrare în numele și pentru Hristos Însuși. Că bătrânul singur, nevoiaș, bolnav și părăsit de familie este chip al lui Hristos Care primește El Însuși milostenia, în numele lui. Și, mai mult, ajutând pe cel sărac devenim asemenea lui Dumnezeu. A spus-o atât de încurajator Sf. Ioan Gură de Aur: „Să mergem pe această cale, pe calea milosteniei, că aceasta mai cu seama este calea care ne urcă la cer; este calea care ne face imitatori ai lui Hristos, este calea care ne face să fim, pe cât ne este cu putință, asemenea lui Dumnezeu”.
Dar nu numai pentru cei bătrâni, a fost părintele sprijin. I-a iubit pe copii, cărora le-a fost profesor de Religie, aici, în Bogdăneștiul natal, timp de 13 ani (1990-2003); i-a antrenat pe tineri în păstrarea valorilor creștine înființând Grupul Folcloric „Bogdana”; a acordat burse unor elevi seminariști săraci, cărora trei ani le-a plătit masa și cazarea.
Apoi, să nu uităm, că părintele în cei peste 50 de ani de preoție s-a îngrijit nu numai de cele ale trupului, ci mai ales de cele ale sufletului pentru cei pe care i-a avut în grijă. Căci dacă lucrarea socială ar fi mărginită numai la un ajutor pentru cele de pe pământ, o, cât de departe suntem de cum s-ar cădea a privi noi, creștinii, actul filantropic pentru semeni!
De aceea, nu în zadar era numit el „tată” de către fiii săi duhovnicești, ajutați nu numai material, ci și spiritual. Căci acesta este chipul preotului dedicat. El ne este părinte, ne este tată, ne poartă poverile, ne iartă păcatele, ne șterge lacrima, ne mustră cu blândețe, ne încurajează pentru a merge mai departe. Câți din parohia Sf. Voievozi sau Pogorârea Sf. Duh din Bogdănești, și câți care veneau la Mănăstirea Sf. Ilie Bogdănești nu îi sunt astăzi recunoscători pentru chipul de părinte pe care l-a întruchipat preotul Gheorghe Longhinoaia.
La cei peste 77 de ani, după o viață de jertfă și după o suferință curățitoare în ultima ei parte, părintele Gheorghe își merită adevărata odihnă. Rugați-vă să o găsească acolo, la sânurile Celui de la Care a învățat cum să-i iubească pe oameni. Ca om, o fi avut și el neputințe, scăpări, nedesăvârșiri și păcate. Să-i fie toate iertate, pentru lucrarea lui cea bună din timpul vieții, pentru rugăciunile celor care ne-am rugat pentru sufletul lui, pentru dragostea și milosteniile care îl însoțesc și îl vor însoți.
Dna preoteasă Aurica, a plecat mai întâi soțul cu care ați fost 56 de ani împreună. Amintiți-vă cu drag de clipele frumoase trăite, de jugul deseori greu pe care l-ați dus împreună, iertați-l pentru că de multe ori a trebuit să-și jertfească familia pentru altă familie, mai mare. Îl veți revedea, la întâlnirea de dincolo. Când îl veți privi pe părintele Florentin sau pe nepotul, părintele Alexandru, slujind, vă veți aminti și de părintele Gheorghe. Sunteți în grija și inima lor, ca și a celorlalți doi copii, Gheorghiță și Elena. Și ei îi vor păstra frumoasa amintire a tatălui, cum altfel decât gândindu-se la această întrebare: cum ar vrea tata să fiu? Cum l-aș bucura dacă ar fi lângă mine? Ce ar dori tata și bunicul și soțul meu de la mine?
Cum îi va păstra luminoasă amintirea și obștea nou închegată a Mănăstirii Bogdănești. De patru ani, ea continuă și dezvoltă lucrarea începută de ctitorul ei. Acum, aceeași iubire de semeni se împlinește într-un cadru mai instituționalizat, cum cer normativele și legile din ce în ce mai exigente, de care a trebuit să țină seama părintele stareț Pamvo. Lui i-a fost încredințată ducerea mai departe a misiunii părintelui Gheorghe, de către IPS Părinte Arhiepiscop Calinic – care transmite condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor prezenți – , dar scopul rămâne același. Și deși nu va odihni sub streașina mănăstirii, unde i s-a propus a fi mormântul, ci, s-a urmat alegerea familiei de a fi în cimitirul satului, alături de moșii și strămoșii din neamul cunoscut al Longhinoaia, numele părintelui va fi pomenit pentru totdeauna la altarul mănăstirii lui cea dragă.
Mesajul părintelui Gheorghe și pentru noi, fie preoți, monahi sau creștini? E lesne de înțeles: Nu uitați de săraci! Nu-i uitați pe bătrâni! Nu neglijați pe cei bolnavi! Amintiți-vă de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care zice: „Săracul întinde mâna, iar Dumnezeu este Cel ce primește” sau „Încredințează lui Dumnezeu milostenia ta. Din mâna Lui nimeni nu o poate răpi. Împrumută pe cel ce îți dă o dobândă mai mare decât toată suma. Împrumută pe cel ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogățești”. Astăzi, la înfățișarea sufletului părintelui Gheorghe înaintea lui Hristos, dar și la Judecata cea înfricoșătoare de la sfârșitul veacurilor, împrumutul dat de el, prin cei ajutați, lui Hristos, îi va fi întors, cu asupră de măsură. Mii de glasuri vor implora mila lui Dumnezeu pentru părintele Gheorghe!
Vrem să avem și noi același sfârșit și același răspuns? Să nu trăim doar pentru noi înșine! Să fim oameni, pentru cei din jur! Să ne măsurăm credința prin faptele de iubire! Să nu căutăm aprecierea de la cei ce ne văd în afară, ci să ne cercetăm inima pentru a vedea imboldul care stă la baza unei fapte sau a alteia! Să ne împlinim, fiecare, menirea, așa cum și părintele Gheorghe a făcut-o: cu dragoste, cu jertfelnicie, cu osteneală, cu răbdare, suferind lipsuri și nedreptăți, dar nedând înapoi, ci punând totul înaintea lui Dumnezeu!
De la Acest Dumnezeu, bun și iubitor de oameni să cerem iertare și odihnă pentru sufletul slujitorului Său, Gheorghe preotul, părintele și fratele nostru.
Neuitată să-i fie pomenirea, în veci de veci. Amin.”
