Preotul Brădățanu și câțiva oameni inimoși au organizat masa de sărbători pentru 60 de copii din FălticeniLocal

Preotul Brădățanu și câțiva oameni inimoși au organizat masa de sărbători pentru 60 de copii din Fălticeni

       Accesări: 4037

Fac parte din comunitate și au nevoie de atenția celor din jur. Un preot și un grup de oameni inimoși au luat inițiativa de a organiza o masă de sărbători pentru cei cărora statul le este mamă și tată. 60 de copii instituționalizați din Fălticeni au fost în centrul atenției unei noi campanii desfășurată prin grija parohului Adrian Brădățanu de la Biserica Adormirii Maicii Domnului.

Ca în fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, acești copii au fost invitați la un local pentru a gusta din bucatele pregătite special pentru ei.

Susținută de sponsori generoși, inițiativa caritabilă, desfășurată în ziua sărbătoririi Sfântului Nicolae, a adus bucurie pentru cele 60 de suflete din casele de plasament fălticenene.

Pe lângă masa de sărbătoare, beneficiarii au mai primit daruri. Moș Crăciun și-a făcut apariția mai devreme, împărțind cu dărnicie cadouri pentru toți cei prezenți.

Copiii au oferit, în schimb, un program de colinde și cântece de Crăciun.

Preotul Adrian Brădățanu și echipa de oamenilor inimoși vor continua campaniile de binefacere și cu prilejul altor sărbători.

Parohul Bisericii Adormirii Maicii Domnului anunță că duminică, 8 decembrie, va fi oficiată în acest lăcaș, de la ora 18, taina Sfântului Maslu, la care va participa și părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

ȘTIRI