Polițiștii locali intensifică acțiunile de control pe strada Armatei, unde mașinile parcate sau staționate neregulamentar blochează frecvent una dintre cele două benzi de circulație. Autoritățile spun că vor continua sancțiunile și ridicarea autoturismelor pentru ca traficul să se desfășoare pe ambele benzi.
De aproximativ trei luni, pe strada Armatei au fost montate indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”, tocmai pentru a permite circulația pe cele două benzi ale fiecărui sens de mers.
Cu toate acestea, indicatoarele sunt ignorate în continuare de unii conducători auto. Unii șoferi opresc pentru scurt timp, în timp ce alții își lasă autoturismele parcate chiar și zile întregi, blocând prima bandă de circulație.
Situația este întâlnită în special pe sensul de urcare, spre Școala de Subofițeri Jandarmi, unde prima bandă este ocupată frecvent de autoturisme, microbuze, platforme sau chiar autotrenuri. Din această cauză, traficul se desfășoară, de multe ori, pe o singură bandă, iar circulația este îngreunată.
Amenzi de până la 860 de lei și mașini ridicate
Din primăvară este operațional și serviciul de ridicări auto, astfel că autoturismele parcate sau staționate neregulamentar pot fi ridicate și transportate într-un spațiu special amenajat.
Polițiștii locali spun că acțiunile de control pe strada Armatei vor continua și vor fi tot mai dese. Șoferii care aleg să ignore indicatoarele riscă sancțiuni cuprinse între 650 și 860 de lei.
Pe sensul de coborâre, spre strada Tudor Vladimirescu, situația s-a îmbunătățit deja, iar șoferii pot circula pe ambele benzi.
Două mașini, găsite parcate pe prima bandă
În cadrul unei noi acțiuni desfășurate astăzi, polițiștii locali au verificat strada Armatei și au depistat două autoturisme parcate pe prima bandă, chiar în apropierea indicatorului „Oprirea interzisă”.
Unul dintre autoturisme era abandonat de câteva zile și avea anvelopele dezumflate. Polițiștii locali au lăsat o înștiințare pentru proprietar, acesta fiind solicitat să se prezinte la Poliția Locală.
Autoritățile transmit că astfel de controale vor continua, iar autoturismele care încalcă regulile de oprire și staționare vor fi sancționate sau, după caz, ridicate.
Polițiștii locali spun că strada Armatei trebuie eliberată de mașini parcate neregulamentar, iar circulația trebuie să se desfășoare pe două benzi. Acțiunile de control și amenzile vor continua până când situația va fi reglementată.








