Un caz grav se afla pe masa anchetatorilor. Un copil în vârstă de 1 an și 3 luni, din Fălticeni, a fost transportat la spital, după ce a fost găsit inconștient într-un iaz din apropierea unei stâne. Micuțul dispăruse din curtea locuinței, care nu avea poarta încuiată.
Incidentul s-a petrecut ieri după-amiază, în cartierul Șoldănești.
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 16:30, mama copilului se afla în locuință și pregătea mâncarea. La un moment dat, femeia observase că cei trei copii ai acesteia, toți minori, nu mai erau în curte.
Ea a început să-l caute pe cel mai mic dintre copii, în vârstă de un an și trei luni, atât în locuință, cât și în curte, însă fără rezultat. Femeia le-a spus polițiștilor că ceilalți doi copii obișnuiau să plece singuri prin vecini sau până la o stână din apropiere.
Mama a presupus astfel că cei doi copii mai mari ar fi plecat spre stână, iar cel mic ar fi ieșit din curte după ei, poarta nefiind închisă.
După aproximativ 30 de minute de căutări, femeia și-a sunat concubinul, care se afla la serviciu, și i-a spus că nu reușește să găsească minorul. Bărbatul a mers direct către un iaz aflat în apropierea stânii, la aproximativ 400 de metri de locuință.
Aici, aproape de mal, l-a găsit pe copil în apă.
Minorul era inconștient și nu respira.
Bărbatul l-a scos imediat din apă și l-a așezat pe spațiul verde, apoi fiind solicitată intervenția echipajelor medicale.
Resuscitat zeci de minute
Membrii echipajului Ambulanței au efectuat manevre de resuscitare pentru multe minute în șir, conform protocolului medical.
Aceștia au identificat activitate electrică (la inimă), însă copilul nu prezenta puls. În aceste condiții, s-a decis transportarea de urgență a minorului la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava.
Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului.
Din primele verificări, este luată în calcul ipoteza ca băiețelul să fi alunecat de pe malul abrupt al iazului. Malul are circa doi metri înălțime față de nivelul apei, iar copilul s-ar fi putut rostogoli pe distanța de aproximativ cinci metri, înainte de a ajunge în apă.
Anchetatorii au deschis un dosar penal, cercetările fiind efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fălticeni.
Polițiștii vor sesiza DGASPC Suceava, pentru efectuarea unei anchete.







