Polițiștii din Fălticeni au început „vizitele” la agenții economici. Acțiuni de instruire pe tema coronavirusuluiLocal

Polițiștii din Fălticeni au început „vizitele” la agenții economici. Acțiuni de instruire pe tema coronavirusului

       Accesări: 2774

Creșterea cazurilor de coronavirus pune în gardă autoritățile. Polițiștii din Fălticeni au început să-i „viziteze” pe agenții economici locali pentru a-i instrui cu privire la prevenirea răspândirii agentului patogen. Respectarea legislației în domeniu și responsabilitatea socială sunt elemente esențiale pentru depășirea acestei perioade și pentru protejarea vieții și sănătății populației.

Oamenii legii au fost prezenți, la sfârșitul săptămânii trecute, timp de trei zile, în numeroase magazine și localuri din Fălticeni.

Acțiuni similare au fost derulate și de către Secțiile de Poliție Rurară din Mălini, Preutești și Vadu Moldovei.

Scopul acestor activități este unul preventiv, de însușire a legislației și de respectare a prevederilor legale atât de către cetățeni cât și de către operatorii economici.

Au fost efectuate peste 100 de instructaje cu administratori de magazine, centre comerciale, baruri, săli de evenimente, restaurante, săli de jocuri, case de pariuri, instituții publice sau private.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Numeroși polițiști, polițiști locali și jandarmi au fost angrenați la nivel județean în aceste activități.

În perioada 1 august – 8 septembrie 2021, la nivel județean au fost verificate peste 34.000 persoane, 932 de unități economice, peste 1000 terase și baruri și 215 hoteluri și unități de cazare.

Au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale în valoare de 72.000 lei.

Polițiștii fălticeneni anunță că în perioada următoare, împreună cu polițiștii locali și lucrătorii de jandarmi, vor intensifica acțiunile de verificare și control.

Acțiunile de la sfârșitul săptămânii trecut au avut un caracter eminamente preventiv, de informare și responsabilizare, fiind aplicate doar măsuri cu avertisment.

Agenții și ofițerii Poliției Municipiului Fălticeni vor efectua ample controale începând de pe 17 septembrie.

Acțiunile, spun polițiștii, se vor concentra zilnic pe verificarea modului de respectare a acestor recomandări și a prevederilor legale, urmând a fi aplicată ferm legislația pentru o gestionare eficientă a situației pandemice și protejarea celor care sunt responsabili, au conștiință socială și respectă legea.

ȘTIRI