Pavilionul central al Spitalului Municipal Fălticeni s-a redeschis. Un singur pacient internat în prima ziActualitate

Pavilionul central al Spitalului Municipal Fălticeni s-a redeschis. Un singur pacient internat în prima zi

       Accesări: 5872

Activitate reluată în totalitate în sistemul sanitar local. Pavilionul central al spitalului din Fălticeni s-a redeschis începând de joi, după o pauză de aproape trei săptămâni. Medicii și asistentele s-au întors la serviciu de dimineață, însă prima zi de muncă a fost una liniștită.

Doar 10 pacienți s-au prezentat la spital, din care doar unul a rămas internat.

Una dintre persoane, adusă de un echipaj medical de urgență, era suspicionată de coronavirus și a fost redirecționată spre Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Cei care au simptome de COVID-19 sau sunt deja confirmați nu mai intră în spital. Aceștia sunt consultați în autospeciala de transport pacienți, după care sunt trimiși la unitatea din Suceava.

Cort pentru triaj

Noul circuit de triaj stabilit la nivelul pavilionului central presupune trecerea prin tunelul de dezinfecție instalat la intrarea în spital, după care persoana este adusă la cortul amplasat în parcarea din spatele Compartimentului Primiri Urgențe. Aici este preluată de un medic și o asistentă, ambii costumați cu echipamente de protecție.

În cortul de triaj se află un pat pentru consultații, un termometru digital, fișa de intrare și dezinfectanți.

Și la intrarea în pavilionul medical este o regulă nouă.

Orice persoană, pacient sau angajat al spitalului, înainte de a intra în pavilionul central va trece mai întâi prin tunelul de dezinfecție. Regula este valabilă pentru toate celelalte secții externe al unității medicale din Fălticeni.

Patru rânduri de teste pentru personalul spitalului

Toți angajații care vin la serviciu sunt testați, cu rezultate negative la noul coronavirus.

Până la deschiderea unitatea centrală, medicii, asistentele și infirmierele au fost testați de patru ori, conducerea Spitalului Municipal Fălticeni dorind să se asigurare că agentul patogen nu a reapărut, după vindecarea angajaților, între perioadele de testare.

Personalul de pe cele patru secții Medicină Internă, ATI, Chirurgie și Cardiologie și de la Compartimentul Primiri Urgențe sunt vindecați.

Rezultatele la un ultim rând de teste, efectuat zilele acestea pentru câțiva angajați ai spitalului, vor fi primite până la sfârșitul săptămânii

Toate probele au fost prelutate de Direcția de Sănătate Publică.

Pe perioada cât activitatea din pavilionul central a fost sistată, încăperile au fost igienizate în patru campanii de dezinfecție generală.

ȘTIRI