Noutăți și schimbări importante la Baza de Agrement „Nada Florilor”. Primarul Coman detaliază investițiile realizateLocal

Noutăți și schimbări importante la Baza de Agrement „Nada Florilor”. Primarul Coman detaliază investițiile realizate

       Accesări: 3630

Sezonul estival bate la ușă. Peste două săptămâni, când vara calendaristică își intră în drepturi, se redeschide Baza de Agrement „Nada Florilor”. Localnicii, dar și turiștii, sunt așteptați începând cu 1 iunie, însă, până atunci, se fac retușuri după lucrările de modernizare desfășurate în ultimele două luni.

Pregătirile sunt în toi, la exteriorul complexului.

Primarul Cătălin Coman a inspectat stadiul investițiilor, care se apropie de final.

Edilul municipiului Fălticeni s-a arătat mulțumit de modul cum au decurs lucrările și speră ca vremea să fie prielnică, iar încasările pe măsură.

Schimbări importante la exterior

Prima și cea mai mare schimbare este înlocuirea gresiei cu beton amprentat, soluție mult mai durabilă la contactul permanent cu apa și fluctuațiile de temperatură.

Toată suprafața din jurul celor trei piscine exterioare, dar și de la exteriorul clădirii cu piscină interioară, a fost complet înlocuită.

Noua soluție este mai eficientă și funcțională, după cum precizează edilul Cătălin Coman.

Lucrările de reabilitare capitală au vizat și o schimbare pe parte estetică.

Un detaliu estetic personalizează fiecare bazin în parte. Este vorba de un soare, desen inspirat dintr-o reprezentare grafică de dată recentă. Tot la partea stilistică, și tot ca noutate, este amprentarea titulaturii „Nada Florilor Fălticeni” care apare doar la piscinele exterioare de jos.

Investiții s-au făcut și în zona piscinelor. Acestea au fost curățate, iar canalele de scurgere au fost revizuite și îmbunătățite.

În zona șezlongurilor a fost montat și un sistem de iluminat eficient energetic.

Lucrările acestui proiect de modernizare și reabilitare au vizat și extinderea spațiului de agrement, pentru 100 de noi șezlonguri. În acest sens, capacitatea s-a mărit la peste 300.

La nivel structural au fost făcute schimbări radical.

Piscinele sunt înconjurate de un zid format din plasă oțelită umplută cu pietre de carieră, soluție cu rol de stabilizare. Un alt element de noutate este apariția unor canale colectoare de apă, amplasate pe marginea zonei unde clienții vor sta la plajă.

Trambulina cu două nivele este ultimul element care va fi reabilitat în acest proiect.

Investiții de peste 90.000 de lei în echipamente

Municipalitatea fălticeneană s-a axat pe noi investiții și pe zona echipamente, toate destinate Complexului de agrement „Nada Florilor”.

Banii provin din bugetul local și au fost alocați prin intermediul primei rectificări din acest an.

Fondurile se ridică la 90.400 de lei. Cei mai mulți bani, 40.500 de lei, au fost direcționați pentru achiziția unui set de 9 pompe care va eficientiza pomparea apei în cele trei patru bazine.

Baza de Agrement „Nada Florilor” are și o nouă stație pentru tratarea apei, în valoare de 23.000 de lei.

Lista de achiziții mai cuprinde două dozatoare de clor pentru piscine, care au costat 10.400 de lei.

La același capitol este prevăzută și cumpărarea unui simulator de înot (ergometru) pentru sportivii de performanță și campionii naționali care se pregătesc la Baza de agrement „Nada Florilor”. Aparatul costă 16.500 de lei și va fi un real ajutor pentru dezvoltarea fiecărui practicant al natației.

ȘTIRI