Nelu Tătaru este noul Ministru al SănătățiiActualitate

Nelu Tătaru este noul Ministru al Sănătății

       Accesări: 439

Schimbare în lista cabinetului condus de Ludovic Orban. Fostul secretar de stat Nelu Tătăru este, de astăzi, noul ministru al sănătății. Președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 26 martie, decretul de numire al noului ministru, propus de premier.

Propunerea a venit în contextul demisiei lui Victor Costache din funcția de ministru al sănătății. Ludovic Orban a menționat că demisia are la bază motive de ordin personal și profesional.

Nelu Tătaru se afla joi dimineața la Suceava pentru gestionarea crizei medicale de la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou.

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis lui noului ministru să ia urgent măsurile necesar pentru a rezolva problemele din sistem.

„Am primit în cursul acestei dimineți de la premierul Ludovic Orban propunerea pentru numirea domnului Nelu Tătaru în funcția de ministru al Sănătății. Am luat act de demisia domnului Costache și am semnat decretul de numire a noului ministru.”, a declarat Iohannis. „Domnul Tătaru cunoaște foarte bine care este situația în acest moment în sistemul sanitar și trebuie să ia urgent toate măsurile necesare pentru combaterea răspândirii infectării cu noul coronavirus. Domnul Tătaru va depune jurământul în cursul acestei zile.”

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Victor Costache, ministrul Sănătății, și-a dat demisia joi dimineață, după ce aseară a anunțat la mai multe posturi de televiziune planul testării tuturor bucureștenilor pentru coronavirus.

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi dimineață că îl propune pentru funcția pe secretarul de stat.

„Mulțumesc pentru încredere. Contez pe ajutorul vostru, al tuturor. Este un moment și o provocare pentru România în acest moment.”, a explicat Nelu Tătăru, în plenul ședinței guvernului. „Mă întorc de la Constanța, unde am putut să văd altceva decât vedeam în toată țara. Mă întorc de la Suceava, unde văd același lucru. Mă întorc de la Arad, unde văd că avem o situație care trebuie controlată. Dintre toate acestea, Suceava rămâne deosebită. Pentru a limita ce e acolo, contez pe ajutorul dumneavoastră.”

Nelu Tătaru

Ministrul desemnat Nelu Tătaru a declarat la Fălticeni că este pentru acordarea fondurilor tuturor spitalelor din România care sunt în construcție sau care sunt în construcție și au nevoie de dotări.

Tătaru a vizitat marți, 24 martie, noul spital municipal Fălticeni împreună cu câțiva specialiști din Iași, iar o decizie privind alocarea fondurilor pentru dotarea unității medicale cu aparatură este iminentă.

El a declarat la București că prioritatea lui reprezintă echiparea spitalelor ”cu tot ce înseamnă logistică, aparatură, ventilatoare și resursă umană”.

Noul ministru al sănătății are 47 de ani și este originar din orașul Huși (județul Vaslui). În perioada 1991 – 1992 asistent medical stagiar la Spitalul Judeţean Vaslui, iar între 1999 şi 2000 medic stagiar la aceeaşi unitate medicală.

Între 2000 şi 2006 a făcut rezidenţiatul în Chirugie generală UMF Iaşi – Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan Iaşi, iar din 2006 a condus Blocul operator la Spitalul Municipal Huşi.

Timp de trei ani între 2007 și 2010 a condus Spitalul Municipal Huşi.

Nelu Tătaru a fost consilier local în Huşi, iar între 2011 -2012 a fost preşedintele PNL Huşi.

El a fost senator liberal între 2012 – 2016.

ȘTIRI