Municipiul Fălticeni va avea un Centru de Informare și Promovare Turistică. Noua structură va fi acreditată de Ministerul Antreprenoriatului și TurismuluiLocal

Municipiul Fălticeni va avea un Centru de Informare și Promovare Turistică. Noua structură va fi acreditată de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului

       Accesări: 570

Noutate anunțată la nivel local. Municipiul Municipiul Fălticeni va avea în viitorul apropiat un Centru Local de Informare și Promovare Turistică (CLIPT). Structura amintită nu are personalitate juridică, iar din acest motiv va fi sub coordonarea și autoritatea Consiliului Local.

Scopul acesteia este „promovarea imaginii și a intereselor specifice ale locuitorilor, dezvoltarea turismului în municipiul Fălticeni”, după cum reiese din proiectul de hotărâre care urmează să fie supus aprobării aleșilor locali în plenul ședinței ordinare din 28 octombrie.

Noul centru va funcționa în sediul Galeriei Oamenilor de Seamă, la demisolul clădirii, de pe strada Sucevei, și va avea un regulament pe baza căruia va fi organizat.

Centrul Local de Informare și Promovare Turistică va fi deschis zilnic, între orele 10 și 17, și are ca obiectiv principal promovarea municipiului Fălticeni ca valoare istorică, arhitectonică și culturală pe plan național și internațional în scopul creșterii atractivității ca destinație turistică.

Pentru atingerea acestor obiective, autoritățile locale au un plan de măsuri care includ prezența la târguri de turism, activități de promovare, organizarea de activități turistice, expoziții, seminarii, ateliere de lucru, și, nu în ultimul rând, promovarea orașului în publicații de specialitate, presă și social media.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Noua structură se va ocupa și cu elaborarea politicilor pentru dezvoltarea imaginii și turismului local.

Echipa CLIPT va fi formată din trei persoane, actuali angajați ai instituțiilor culturale (muzee și bibliotecă municipală) din Fălticeni.

Centrul Local de Informare și Promovare Turistică din Fălticeni va fi acreditat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Administrația locală vrea ca viitoarea entitate să valorifice potențialul cultural, istoric și turistic al Orașului Muzeelor, în contextul demersurilor realizate la nivel local și central pentru obținerea acreditării municipiului Fălticeni ca stațiune turistică.

ȘTIRI