Municipiul Fălticeni va avea un Centru de Excelență pentru elevii olimpici. Demersurile pentru proiect au începutExclusiv

Municipiul Fălticeni va avea un Centru de Excelență pentru elevii olimpici. Demersurile pentru proiect au început

       Accesări: 931

Un nou proiect pentru educație prinde contur. Municipiul Fălticeni va avea un centru de excelență pentru elevii olimpici care studiază în unitățile de învățământ aflate la nivel local. Rezultatele deosebite obținute în ultimul deceniu în discipline precum geografie, istorie, limba română, fizică, matematică, limba franceză, chimie, logică, TIC și astrofizică, au îndemnat autorității locale să considere necesară înființarea unui loc de pregătire al tinerilor dotați intelectual.

Elevii din Fălticeni, atât de la ciclul gimnazial, cât și cel liceal și din zona arondată s-au remarcat la olimpiadele naționale și internaționale unde au obținut medalii de aur și argint, fie locul întâi, doi sau trei

În acest moment, România are doar 19 centre de excelență funcționale, după cum precizează Societatea Academică. Toate aceste centru sunt create la nivel județean și își desfășoară activitatea în municipii reședință de județ.

Materializarea acestui proiect va face ca municipiul Fălticeni să fie primul oraș mic din țară cu un astfel de centru de excelență.

Demersurile au început prin stabilirea priorităților, scopului și obiectivelor propuse în acest proiect ce va fi finanțat exclusiv de la bugetul local al municipiului Fălticeni.

Există la momentul actual două spații propuse cu această destinație. Unul în cartierul 2 Grăniceri, iar altul în cartierul Maior Ioan.

Prima propunere este o clădire nouă ce va fi ridicată la intersecția străzilor 1 Mai cu Strada Ștefan cel Mare.

A doua propunere este clădirea fostei Secții Boli Infecțioase, unde, acum, sunt desfășurate lucrări de reabilitare parțială. Imobilul va fi renovat, igienizat și recompartimentat la interior.

Primarul Cătălin Coman spune că nimic nu este bătut în cuie și că este analizată cea mai bună soluție pentru ca proiectul să fie unul de succes.

În cadrul Centrului de Excelență vor fi pregătiți elevii din ciclul gimnazial, cât și cel liceal, pentru a performa la concursurile de nivel olimpic, atât național, cât și internațional. Aceștia vor dispune de condiții deosebite de studiu, un pachet consistent de materiale didactice și instrumente moderne de pregătire, inclusiv cele de natură digitală.

ȘTIRI