Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Fălticeni. Popas la Catedrala Învierii și la Mănăstirea BuciumeniReligie

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Fălticeni. Popas la Catedrala Învierii și la Mănăstirea Buciumeni

       Accesări: 4456

Binecuvântare și ajutor de la ocrotitorul nordului Moldovei. Fălticenenii l-au avut în mijlocul lor pe Sfântul Ioan cel Nou, aflat într-un pelerinaj la numeroase lăcașuri de cult ortodoxe din ținutul Sucevei. După un periplu la mănăstirile Râșca, Bogdănești, Cămârzani, dar și la parohiile din Cornu Luncii și Mălini, delegația care a însoțit racla cu moaște a poposit la Catedrala Învierii.

Numeroși preoți din Protopopiatul Fălticeni, credincioși și credincioase, l-au întâmpinat pe sfânt, în curtea catedralei, cu flori și lumânări aprinse, icoana Sfântului Ioan cel Nou, ornată cu flori, fiind așezată ca mărturie de credință.

Popas la Catedrala Învierii

Prea Sfințitul Damaschin a fost întâmpinat, potrivit tradiției, de preotul paroh Ionuț Suditu cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Au fost rostite rugăciuni în care au fost invocate ajutorul divin și cel al Sfântului Ioan cel Nou.

Sute de credincioși de toate vârstele s-au închinat, apoi, la racla cu moaște, printre cei prezenți fiind părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, preotul militar Cătălin Simion, delegația ofițerilor Școlii de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș”, alături de preoți parohi din Fălticeni și de la parohiile din împrejurimi.

Mănăstirea Buciumeni

După un popas de 30 de minute, moaștele au fost purtate în pelerinaj la Mănăstirea Buciumeni, un colț de rai unde maicile au grijă și de câteva zeci de suflete de la Căminul de bătrâni al așezământului monahal.

Preotul slujitor al mănăstirii împreună cu preoții din Rădășeni și Lămășeni l-au întâmpinat pe Prea Sfințitul Damaschin, după care au fost rostite rugăciunile pentru ajutorul, pacea, bucuria și binecuvântarea creștinilor.

Obștea mănăstirii, bunicile din așezământ, preoții și câțiva localnici s-au închinat la moaștele sfântului, care și-a încheiat aici pelerinajul în zona Fălticeni.

Delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-a îndreptat spre alte chinovii și parohii, pelerinajul de două zile încheindu-se marți seara, cu depunerea raclei în baldachinul Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou.

ȘTIRI