Accesări: 1145

Vreme închisă la final de iulie. Meteorologii au emis azi dimineață Cod Portocaliu pentru mai multe județe din țară, printre care și județul Suceava. Specialiștii ANM au anunțat instabilitate atmosferică accentuată pentru următoarele 24 de ore.

Ploile torențiale vor cuprinde tot județul, în zona montană aversele fiind. pe alocuri, mai intense.

Intervalul de valabilitate al Codului Portocaliu este duminică, 30 iulie, ora 12:00 – luni, 31 iulie, ora 10:00.

Meteorologii au prognozat frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale de peste 80 km/h).

Ploile torențiale vor fi însoțite de vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp, de până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și, izolat, de peste 50…60 l/mp.

Tot pentru astăzi, 30 iulie, meteorologii anunță disconfort termic ridicat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar în
zonele joase din mai multe regiuni, inclusiv în Moldova, va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor încadra între 32 și 36 de grade.

ȘTIRI