Accesări: 1388

Sfârșit de săptămână cu evenimente rutiere. Unul dintre acestea s-a petrecut sâmbătă seara pe raza comunei Râșca. Un motociclist și un biciclist s-au acroșat, în urma incidentului ambii devenind victime.

Potrivit primelor cercetări desfășurate de polițiști, pe data de 29 iulie, ora 20:55, un bărbat din comuna Râșca, în timp ce conducea motocicleta pe DJ 155 A, dinspre Bogdănești către Râșca, l-a acroșat pe un bărbat din comuna Bogdănești, care se deplasa pe bicicletă.

Acesta din urmă circula pe contrasens.

Cei doi au fost transportați cu ambulanța la spital.

În urma producerii accidentului biciclistul și motociclistul s-au rănit ușor.

Mahanu Design

Victimele nu au rămas internate.

Polițiștii l-au testat pe conducătorul motocicletei cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, la unitatea medicală fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge.

Și biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată de aparat fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au făcut și verificări în bazele de date ale Poliției Române, stabilind că motociclistul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză sunt efectuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă lu conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

ȘTIRI