Lumina Sfântă va fi adusă la Fălticeni și va fi împărțită parohiilor din oraș, celor de la țară și mănăstirilorReligie

Lumina Sfântă va fi adusă la Fălticeni și va fi împărțită parohiilor din oraș, celor de la țară și mănăstirilor

       Accesări: 1929

Mai sunt puține zile până la încheierea Postului Mare. Biserica Ortodoxă va celebra la finele acestei perioade, pe 24 aprilie, Învierea Domnului, iar în parohii și chinovii se fac pregătiri pentru a întâmpina cum se cuvine cea mai mare sărbătoare creștină. La fel ca și în anii din urmă, în lăcașurile de cult din zona Fălticeni va fi adusă Sfânta Lumină de la Ierusalim.

Este deja o tradiție ca focul haric să fie adus și în nordul Moldovei, ținutul mănăstirilor vechi de peste 500 de ani.

Reprezentanții Patriarhiei Române au pus la punct toate detaliile privind aducerea acesteia pe Aeroportul Internațional din Suceava.

Lumina de la Ierusalim va fi adusă în România, în seara zilei de sâmbătă, de o delegație a Patriarhiei Române de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Ea va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, aceasta va ajunge în Moldova, Transilvania şi Banat cu trei avioane de mici dimensiuni.

Pe Aeroportul Suceava ea va fi împărțită protopopiatelor din județ.

Lumina Sfântă va ajunge la Fălticeni în jurul orei 22.

Aceasta va fi împărțită preoților parohi, dar și preoților monahi înainte de începerea Slujbei Învierii.

În zona Fălticeni sunt 110 de biserici parohiale și 10 de mănăstiri, două dintre acestea, Probota și Râșca, fiind incluSe în patrimoniul UNESCO.

Alte patru biserici din Dolhești, Baia și Horodniceni sunt ctitorii medievale cu o vechime de peste 500 de ani.

Anul acesta va fi cel de al treisprezecelea an consecutiv când focul haric de la Ierusalim va fi adus la Fălticeni.

Sfânta Lumină se pogoară de Paștele ortodox în Biserica Sfântului Mormânt.

Minunea se petrece în Sâmbăta Mare, la orele după-amiezii, după ce Patriarhul grec al Ierusalimului citește rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini.

ȘTIRI