Lucrările pentru tronsonul de autostradă A7 Siret-Suceava-Pașcani ar putea fi scoase la licitație anul acestaActualitate

Lucrările pentru tronsonul de autostradă A7 Siret-Suceava-Pașcani ar putea fi scoase la licitație anul acesta

       Accesări: 1395

Situația s-a clarificat într-un proiect important pe infrastructură. Autostrada A7 are un constructor desemnat și pe ultimul tronson finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Constructorul român UMB a semnat miercuri, 15 februarie, contractele pentru cele trei loturi din Autostrada A7 de la Bacău la Pașcani.

Cei aproximativ 77 de kilometri de autostradă vor costa 4,68 miliarde de lei.

Toate tronsoanele prinse de pe A7, de la Buzău la Pașcani, sunt contractate cu firma UMB, cea care s-a ocupat și de realizarea Variantei Ocolitoare pentru municipiul Bacău, ce constituie, în fapt, primul lot finalizat din Autostrada A7.

Compania de construcții are de realizat 250 kilometri de autostradă, iar termenul limită este anul 2026.

Ce se întâmplă cu Lotul de autostradă Siret-Suceava-Pașcani?

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km, de la Ploiești și până la Siret.

Din păcate, ultima secțiune din A7, cea care va traversa județul Suceava până la graniță cu Ucraina, nu este și cea mai rămasă în urmă.

Cele două tronsoane Pașcani – Suceava și Suceava – Siret sunt în faza de realizare a Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic.

Contractele pentru realizarea documentațiilor au fost semnate în anul 2020 cu Search Corporation.
Termenul de finalizare a fost schimbat, recent, spre finalul anului 2023. Valoarea proiectelor se ridică la 22 milioane de lei.

Tronsoanele de la Pașcani, la Suceava și până la Siret, la granița cu Ucraina, au fost incluse la finanțare prin fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Transport 2021-2027.

Gheorghe Flutur susține că la momentul de față pe tronsonul Pașcani – Suceava, Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic se apropie de un grad de realizare de 95%.

Ar mai fi de făcut 460 de metri liniari de foraje profil de sol în zona Aeroportului din Suceava, unde accesul este mai dificil din cauza unor ravene.

Studiul de Fezabilitate pe tronsonul Suceava – Siret este realizat în proporție de 50%.

Președintele CJ Suceava susține că în zonă se află utilaje care lucrează la foraje.

El și-a exprimar speranța că în acest an va fi scoasă la licitație și executarea lucrărilor pe porțiunea de Autostradă Pașcani – Suceava – Siret, după ce va fi obținut acordul de mediu.

Sectorul de autostradă aproximativ 120 de kilometri.

Studiul de trafic, analiza multicirterială și traseul autostrăzii au fost finalizate încă din vara anului trecut. Față de varianta inițiată, proiectul final prezintă mai multe modificări, noduri rutiere diferite și drumuri de legătură.

Circa 30 de kilometri, în zona spre granița cu Ucraina, va fi realizată la standard de drum expres.

Ultimul sector al Autostrăzii A7 este împărțit în două tronsoane Pașcani – Suceava (62 km) și Suceava – Siret (57 km).

25 de kilometri până la A7

Autostrada va fi la 25 de kilometri de municipiul Fălticeni.

Drumul de legătură al municipiului Fălticeni cu A7 va fi prin DJ 208 C, după cum au anunțat autoritățile județene.

Este vorba despre drumul recent modernizat Hârtop – Vulturești – Liteni.

Pe viitoarea Autostradă A7 se va putea ajunge și prin Dolhasca, pe șoseaua DJ 208, însă acest drum nu este reabilitat de foarte mult timp.

Noduri de legătură vor fi, așadar, la Liteni și Dolhasca.

ȘTIRI