Eveniment religios în Comuna Fântâna Mare. Biserica Sfânta Treime va fi sfințită duminicăReligie

Eveniment religios în Comuna Fântâna Mare. Biserica Sfânta Treime va fi sfințită duminică

       Accesări: 3355

Revărsare de lumină și har. Duminică are loc sfințirea Bisericii Sfânta Treime din Comuna Fântâna Mare. Evenimentul religios are loc la 15 ani de la începerea lucrărilor de construire a lăcașului păstorit de preotul Valerian Ciofu.

Slujba de sfințire va fi oficiată de Î.P.S. Vlasie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi.

În ultimii ani s-au făcut mai multe lucrări de amenajare pentru casa praznicală și pentru înfrumusețarea bisericii.

Anul acesta a fost încropit și un paraclis de vară, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie, după slujba de târnosire.

Lăcașul este pictat în stil neo-bizantin, culoarea predominantă fiind galbenul.

Mahanu Design

Lucrările au început în anul 2005, după punerea pietrei fundamentale, iar în anul 2013 s-a încheiat munca la pictura murală.

Sfințirea bisericii este considerată cel mai important eveniment din unui lăcaș de rugăciune. Biserica din Fântâna Mare are al doilea în toamnă, pe 8 noiembrie, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Parohul bisericii a ținut să mulțumească celor care au contribuit la ridicarea bisericii.

Preotul Valerian Ciofu are în oblăduire și Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din satul Ciumulești (comuna Vadu Moldovei).

ȘTIRI