Elevii din Fălticeni, Preutești și Boroaia au marcat Ziua Lecturii. Clasele au devenit biblioteci și ateliere de creațieSpecial

Elevii din Fălticeni, Preutești și Boroaia au marcat Ziua Lecturii. Clasele au devenit biblioteci și ateliere de creație

       Accesări: 465

Cititul îi face pe oameni mai simpatici! Așa spun ultimele studii în domeniu, însă, cu siguranță, nu acesta este motivul pentru care elevii și profesorii școlilor din Fălticeni, Preutești și Boroaia au marcat Ziua Națională a Lecturii. Îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea gândirii sunt doar câteva dintre beneficiile pe care oricine le primește când parcurge paginile unei cărți și tot atâtea motive pentru ca astfel de momente să nu treacă neobservate.

15 februarie este data la care Ziua Națională a Lecturii este bifată în mediul educațional, iar unele școli au reușit să o transforme într-o sărbătoare de suflet.

Unitățile de învățământ din Fălticeni, Preutești și Boroaia au pus preț pe această zi și au desfășurat activități dintre cele mai diverse, atât cu preșcolarii, cât și cu elevii.

Au fost organizate jocuri de rol, cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă, expoziții cu desene și ilustrări de carte sau prezentări ale unor recenzii.

Școala Gimnazială „Ion Irimescu”

Cărțile sunt călătorii într-un univers aparte! Acesta este mesajul pe care elevii l-au extras din activitățile organizate de Ziua Națională a Lecturii.

Elevii și-au manifestat dragostea față de lectură prin prezentarea cărții preferate și prin alcătuirea unor afișe care îndeamnă la lectură sau care oferă argumente pro lectură, în timp ce elevii clasei pregătitoare Step by Step au „savurat” cartea preferată și au desenat secvențe din aceasta.

La ciclul primar, elevii au redactat și prezentat recenzii ale ultimelor cărți citite, alții au discutat și desenat personajele preferate, dar s-au și delectat cu o ciocolată caldă și ceai.

Elevii de gimnaziu au participat la o activitate al cărei scop principal a fost promovarea lecturii. Copiii au discutat despre rolul cărții în viața omului și au răsfoit creațiile unor scriitori români contemporani. Inspirați de Ioana Pârvulescu, ei au încercat apoi să identifice treapta de pe „muntele de cărți” pe care se situează în prezent.

Ei și-au făcut planuri de lectură, alegându-și, din cărțile preferate, următorii prieteni, tăcuți, dar statornici, alături de care să-și petreacă o parte din timpul liber.

Școala Gimnazială Preutești

Grădinițele din Leucușești și Preutești au devenit ateliere de lucru pentru princhindei care au fost încurajați să citească și să fie creativi. Educatorii le-au spus copiilor că fiecare carte este un prieten și o lume nouă care merită descoperită. Iar parfumul cărților este unic și îmbietor.

Elevii Școlii Gimnaziale Leucușești au transformat Ziua Națională a Lecturii într-o zi cu totul specială.

Alături de profesori au citit, au prezentat recenzii de carte și au demonstrat că sunt pasionați de lectură.

Mai mult decât atât, elevilor li s-a transmis faptul că fiecare zi este potrivită pentru o carte, mai ales că lectura are un impact pozitiv. Iar parfumul cărților este unic și îmbietor.

Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia

Activități au fost desfășurate atât la noua grădiniță, cât și la structurile școlii din comuna Boroaia.

Ziua Națională a Lecturii s-a desfășurat sub deviza „Iubim cărțile”, iar elevii au fost invitați își prezinte cartea preferată. Pentru preșcolari au fost organizate ateliere de lucru, unde au realizat semne de carte și desene.

Pentru povestitori a fost creat colțul cu povești, unde prichindeii au vorbit despre personaje amuzante sau despre cele care nu prea știu de glumă.

Printre activitățile desfășurate sunt și jocurile de rol, în care cititorii i-au primit cu bucurie la bibliotecă.

Sălile de curs s-au transformat, pentru un timp, în săli de lectură, unde copiii s-au întâlnit cu liniștea și cuvintele citite în taină.

Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”

Și elevii acestei școli au arătat că au drag de lectură și sunt prietenii acesteia.

Activități dintre cele mai variate au fost organizate la clasele din ciclul primar și gimnazial.

Atelierele de creație au alternat cu sesiunile de lectură. Elevii au scris recenzii despre cărți și au putut participa la un concurs de creații plastice.

În aceeași zi s-a desfășurat și un proiect educațional intitulat „Nu sta deoparte, recomandă o carte!”. Pe baza recenziilor lor, elevii au prezentat cărți interesante pentru vârsta lor și i-au îndemnat pe colegii lor să le citească.

Ziua Națională a Lecturii a culminat cu o expoziție pe holul bibliotecii.

ȘTIRI