Dorna Medical se alătură campaniei ShoeBoxActualitate

Dorna Medical se alătură campaniei ShoeBox

       Accesări: 212

Ca în fiecare an, Dorna Medical se alătură campaniei ShoeBox. Cadoul din cutia de pantofi este un proiect umanitar derulat de peste 11 ani în România. ShoeBox nu este Moș Crăciun, reni și alte ființe magice, ci este despre oameni care ajută alți oameni, despre altruism și compasiune. Și puterea exemplului.

Colectivul Dorna Medical va dona cutii cu hăinuțe noi, jucării și dulciuri copiilor instituționalizați, cât și din familii cu probleme: financiare, sociale. Inițiativa este una umanitară, cu un fundament strict civic, în acord cu misiunea pe care o are – aceea de a pune în central preocupărilor noastre oamenii – și cu principiile care ne coordonează.

Nu este prima dată când Dorna Medical se alătură acestei campanii și îi ajutăm pe cei mai puțin norocoși. De foarte multe ori, compania a ales ca multe fapte să rămână nemediatizate, însă printr-un exemplu pozitiv putem impulsiona și pe cei din jurul nostru să facă bine.

Micuții aflați în situații vulnerabile au nevoie de ajutor constant, nu doar de Crăciun, de aceea ne propunem să continuăm acțiunea și pe mai departe.

Crăciunul a fost întotdeauna un prilej de fericire și nerăbdare pentru copii. Toată atenția este îndreptată către ei, iar lunile de iarnă trec exact că într-o poveste. Dar nu pentru toți.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Mii de copii în România nu au avut niciodată un Crăciun adevărat. Atunci când nu ai nimic pe masă, când apă trece prin acoperiș sau când toate hainele sunt vechi și rupte, atmosfera Sărbătorilor piere în față grijilor de adult cu care acești copii se confruntă în fiecare zi, nu doar de Crăciun. Nu sunt doar presupuneri nefondate.

Seară de seară, 150.000 de copii români merg flămânzi la culcare, după ce, mai bine de 60% dintre ei, sunt educați frecvent cu pumnul. Sunt câteva concluzii răscolitoare ale celui mai amplu raport privind drepturile copilului în țara noastră.

Peste 50% dintre micuți sunt în pericol de a trăi în sărăcie sau de excluziune socială. Au nevoie și de noi, pentru a-și recăpăta drepturile fundamentale, printre care și bucuria.

Dorna Medical alege să facă parte din povestea lor, să le redea bucuria sărbătorilor, zâmbetul, ajutându-i să trăiască momente frumoase. Un dar nu schimbă o stare de fapt, dar măcar e un început, o implicare din partea noastră.

ȘTIRI